Guvernul nu are bani pentru mărirea alocațiilor. Ludovic Orban: „Nu vor crește de la 1 iulie”

ludovic orban vorbeste la un pupitru.

Alocațiile copiilor nu cresc de la 1 iulie, a spus, luni, președintele PNL, Ludovic Orban. El a declarat că o primă tranșă, de 20%, va fi la 1 ianuarie 2022.

Orban a spus, luni, că va fi menținut angajamentul coaliției de a realiza dublarea alocațiilor conform legii.

„Am stabilit să crească alocațiile. Următoarea creștere va fi de la 1 ianuarie 2022, așa cum este amendamentul la legea de adoptare a ordonanței care a trecut de Senat și care este în dezbaterea Camerei Deputaților”, a spus președintele PNL.

Întrebat ce se va întâmpla dacă legea care prevede noul calendar va fi atacată la Curtea Constituțională, Orban a spus că s-a discutat această eventualitate.

„Dacă va fi atacată la Curte, Guvernul trebuie să fie pregătit să dea OUG”.

Majorarea de la 1 ianuarie 2022 va fi de 20%, aceasta fiind prima tranșă. Următoarele patru tranșe vor fi anunțate ulterior.

Exit mobile version