• Guvernul din America ar sta cu ochii pe mai multe presupuse OZN-uri.
  • Au apărut imagini din două astfel de cazuri, însă unul dintre ele a rămas nerezolvat.
  • Directorul unui birou de la Pentagon spune adevărul despre viața extraterestră.

Guvernul american urmărește peste 650 de posibile „fenomene aeriene neidentificate”, cunoscute sub numele de OZN-uri, potrivit directorului biroului de Rezolvare a Anomaliilor, scrie CNN.

Sean Kirkpatrick, directorul Biroului de Rezolvare a Anomaliilor de la Pentagon, a declarat miercuri, în fața unei comisii, că numărul de obiecte zburătoare neidentificate a crescut față de cele 350 menționate într-un raport neclasificat al serviciilor de informații, publicat la începutul acestui an.

„Dintre cele peste 650, am prioritizat aproximativ jumătate dintre ele ca având o valoare anormală interesantă, iar acum trebuie să le analizăm și să ne întrebăm: Pentru câte dintre acestea am date reale?”, a declarat Kirkpatrick.

Recomandări

A.I. ÎȚI IA JOBUL
DAI BANI PE PROPAGANDĂ
HACKERII ȘANTAJEAZĂ
CREȘTEM CU EUROPA
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
N-AI CARTE, N-AI PARTE

Kirkpatrick a subliniat în fața legislatorilor modul în care biroul său ajută Pentagonul și comunitatea de informații să identifice tehnologiile străine, inclusiv rolul său în depistarea balonului de supraveghere la mare altitudine din China, care a survolat spațiul aerian al SUA în februarie.

El a redat două înregistrări video în cadrul unor cazuri. Dintre acestea, un singur caz a fost rezolvat, iar celălalt nu.

Primul videoclip

Prima înregistrare video a arătat o mică sferă zboară prin ecranul camerei unei drone MQ-9, în Orientul Mijlociu, în 2022. Camera dronei a urmărit obiectul în timp ce acesta se deplasa pe cer, intrând și ieșind din ecran.

Kirkpatrick a explicat că acest caz a rămas nerezolvat, deoarece nu există probe suficiente, în afară de cele video. „Va fi practic imposibil de identificat pe deplin acest lucru, doar pe baza acestei înregistrări video”, a spus el.

Al doilea videoclip

În cel de-al doilea videoclip din Asia de Sud, de la începutul acestui an, un obiect a zburat pe lângă două drone MQ-9, inclusiv una care a capturat imagini video care păreau să aibă o dâră de propulsie în spatele său, despre care Kirkpatrick a spus că inițial s-a crezut că este „cu adevărat anormal”.

El a spus că, după ce au despărțit înregistrarea video cadru cu cadru, biroul său a stabilit că era o „imagine de umbră”.

„Aceasta este în infraroșu, aceasta este semnătura de căldură a motoarelor unui avion de navetiști care se întâmpla să zboare în apropierea locului în care se aflau acele două MQ9”, a spus el.

Despre viața extraterestră

Audierea de joi, condusă de senatoarea democrată de la New York, Kirsten Gillibrand, este cea mai recentă pe care Congresul a organizat-o în ultimul an cu privire la OZN-uri. Între timp, legislatorii fac presiuni asupra Pentagonului pentru a rezolva problema aparițiilor inexplicabile.

Deși o mare parte din atenția publicului se concentrează asupra posibilității existenței OZN-urilor, Kirkpatrick a repetat că nu există nicio dovadă de viață extraterestră reprezentată în aceste apariții.

„În cercetările noastre, AARO nu a găsit până în prezent nicio dovadă credibilă de activitate extraterestră, tehnologie extraterestră sau obiecte care sfidează legile cunoscute ale fizicii”, a declarat Kirkpatrick.

Citește și