• Deși a primit permisiunea tatălui său, regele Chalres, de a purta uniforma vestimentară Blues and Royals No. 1, Harry a sosit la Westminster Hall în această dimineață cu un sacou de costum negru și pantaloni gri cu dungi.
  • Adăugând la sacou diversele sale medalii, ducele de Sussex a mers în procesiunea spre și dinspre Westminster Abbey pentru înmormântarea bunicii sale, alături de prințul William, care a purtat uniforma Royal Air Force.
  • Nici prințul Andrew nu a primit permisiunea de a purta ținuta oficială la slujba de astăzi.

Harry şi Andrew sunt singurii membri ai familiei regale care nu poartă uniforme militare la înmormântarea Elisabetei a II-a.

Demisia nepotului Reginei, al doilea fiu al regelui Carol al III-lea, datează din ianuarie 2020, când împreună cu soţia sa, Meghan, a anunţat că îşi suspendă toate funcţiile regale şi intenţia de a se muta în Statele Unite, după ani de tensiuni cu restul familiei regale.

În schimb, la Prinţul Andrew a fost altceva. Implicarea în cazul Epstein – finanţatorul american acuzat că a organizat un trafic sexual de minori şi în favoarea unor prieteni celebri şi puternici – a fost cea care l-a determinat pe Ducele de York să renunţe, în ianuarie a acestui an, la titlul său regal.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cu aprobarea Reginei, posturile militare şi titlurile regale ale Ducelui de York au fost restituite Reginei, Ducele de York va continua să nu preia funcţii publice şi se va apăra ca cetăţean privat” , se arată într-un comunicat de la Palatul Buckingham.

Câteva săptămâni mai târziu, avocaţii Prinţului Andrew au anunţat atunci că s-a ajuns la o înţelegere extrajudiciară cu femeia care l-a acuzat de agresiune sexuală, înţelegere care a permis, prin urmare, închiderea procesului intentat împotriva lui în Statele Unite.