• „În alegerile generale împotriva președintelui Joe Biden, nu cred că poate câștiga, spune Clinton.
  • Fosta candidată democrată a declarat că „oamenii sunt cu ochii pe el” mai mult decât în timpul ultimelor două alegeri.
  • Clinton a pierdut alegerile prezidențiale din 2016 în fața lui Trump după o campanie supranumită „cea mai acerbă din istoria recentă a Americii”.

Hillary Clinton a insistat asupra faptului că Donald Trump nu va fi reales chiar dacă va câștiga nominalizarea republicană pentru a candida la președinție anul viitor. Fosta candidată democrată a declarat că „oamenii sunt cu ochii pe el” mai mult decât în timpul ultimelor două alegeri, scrie The Independent.

Clinton a adăugat că acesta „are un nucleu dur de susținere” care îl va ajuta să obțină nominalizarea republicană. Dar, vorbind pentru Sky News, ea a spus: „În alegerile generale împotriva președintelui Joe Biden, nu cred că poate câștiga. „Oamenii sunt cu ochii pe el și pe comportamentul său mai mult decât erau înainte”.

Clinton a continuat spunând că ea crede că Joe Biden va fi reales, indiferent cu cine se va confrunta. În vârstă de 75 de ani, l-a catalogat pe principalul rival republican al lui Trump, Ron DeSantis, drept „fără experiență”, adăugând că „nimeni din afara Floridei nu știe cu adevărat prea multe despre el”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Ea a adăugat: „În Florida îl urmăresc cum face lucruri nebunești. Așa că eu cred sincer că președintele Biden va fi reales indiferent cine este candidatul republican”.
Clinton a lăudat bilanțul lui Biden în funcție, inclusiv obținerea de sprijin pentru Ucraina, unirea țărilor asiatice împotriva „agresivității chineze” și „trecerea unor legi importante prin Congres”.

Clinton a pierdut alegerile prezidențiale din 2016 în fața lui Trump după o campanie supranumită „cea mai acerbă din istoria recentă a Americii” de către The New Yorker.

Clinton, fost secretar de stat al lui Barack Obama, a îndemnat, de asemenea, SUA și NATO să „facă mult mai mult” pentru a furniza avioanele și rachetele antiaeriene de care Ucraina are nevoie în contextul invaziei continue a Rusiei.

Citește și