De 22 de zile de când se află în spital, n-am scris nici un cuvânt despre Papa Francisc. O fac abia astăzi – când nu mai am emoţii că se va însănătoşi – cu vorbele Sanctităţii Sale:
Advertisment
“Excesul de informaţie de care dispunem generează gradual <naturalizarea> stării de mizerie. Adică, încetul cu încetul, devenim imuni la tragediile altora şi le considerăm ca pe ceva de la sine înţeles. Sunt atât de multe imaginile care ajung la noi, încât vedem durerea, dar nu ne mişcă, auzim plânsul, dar nu-l alinăm, vedem setea, dar nu o potolim. În această lume, multe vieţi devin o parte dintr-o ştire ce în scurt timp, va fi înlocuită de o alta. Şi, în timp ce ştirile se schimbă, durerea, foamea şi setea nu se schimbă”.
Recomandări
Partenerii noștri