Ierusalimul s-a transformat în zonă de război. Palestinienii s-au bătut cu poliţia lângă o moschee

Ierusalimul s-a transformat în zonă de război, la 54 de ani de la momentul în care orașul a fost capturat de Israel.

Mii de palestinieni, adunați în jurul moscheii Al-Aqsa, s-au bătut cu polițiștii israelieni. Aproape 300 de oameni au fost răniți, după ce forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene și grenadele paralizante împotriva protestatarilor care aruncau cu pietre.

Violențele s-au extins în tot orașul. Un șofer israelian a pierdut controlul mașinii după ce a fost atacat cu pietre și a intrat în protestatari. Bărbatul a fost la un pas să fie linșat, dar a fost salvat de un polițist.

Incidentele au avut loc după ce sirenele au sunat în timpul nopții. Mai multe rachete au fost lansate către orașul Asjkelon, dar au fost interceptate de sistemul de apărare aeriană.

Exit mobile version