• Autoritățile ruse au organizat o operațiune specială de arestare a unui fost ofițer de poliție rutieră care pretinde că este reîncarnarea lui Iisus
  • Bărbatul a condus un cult cu baza în Siberia în ultimele trei decenii
  • „Tot ce vrea Dumnezeu să spună, spune prin mine”, a declarat bărbatul în 2002

Autoritățile ruse au organizat o operațiune specială de arestare a unui fost ofițer de poliție rutieră care pretinde că este reîncarnarea lui Iisus și care a condus un cult cu baza în Siberia în ultimele trei decenii, relatează The Guardian.

Elicoptere și ofițeri înarmați au asaltat comunitățile conduse de Serghei Torop, cunoscut de adepții săi ca Vissarion, și l-au arestat pe el și pe doi dintre asistenții săi. Comitetul de anchetă al Rusiei a declarat că îl va acuza de înființarea și conducerea unei organizații religioase ilegale. Acest comitet susține că s-au stors bani de la adepți, pe lângă faptul că au fost supuși unor abuzuri emoționale.

Vadim Redkin, fost membru al unei formații din epoca sovietică, cunoscut ca mâna dreaptă a lui Vissarion, a fost de asemenea arestat, alături de un alt asistent, Vladimir Vedernikov.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Torop, care și-a pierdut slujba de ofițer rutier în 1989, a susținut că a experimentat o „revelație” în timp ce sistemul sovietic a început să se prăbușească. În 1991 a fondat o mișcare cunoscută acum sub numele de Biserica Ultimului Testament.

Câteva mii de adepți trăiesc într-o serie de cătune îndepărtate din regiunea Krasnoyarsk din Siberia.

“Nu sunt Dumnezeu. Și este o greșeală să-l vezi pe IIsus ca Dumnezeu. Dar eu sunt cuvântul viu al lui Dumnezeu Tatăl. Tot ce vrea Dumnezeu să spună, spune prin mine”a spus `Vissarion` în 2002 pentru The Guardian.

În cadrul acestui cult, veganismul este pus în aplicare și schimbul monetar este interzis. Adepții poartă îmbrăcăminte austeră și numără anii începând cu 1961, anul nașterii lui `Vissarion`, în timp ce Crăciunul a fost înlocuit cu o zi de sărbătoare pe 14 ianuarie, ziua lui.

Nu este clar ce se va întâmplă cu discipolii, acum că liderul lor a fost arestat. Biserica rusă a condamnat de mult grupul, însă oficialii i-au lăsat în pace pe adepți. Unele surse susțin că comunitatea a fost implicată într-o dispută cu interesele comerciale locale.