• Imagini cutremurătoare într-o comună din Gorj.
  • O femeie a fost transportată la ambulanță cu o căruță, din cauza drumului plin de noroi, greu accesibil mașinilor.
  • Pacienta suferise două crize de epilepsie și a apelat Serviciul de Urgență, 112.

O pacientă care a avut nevoie de îngrijire medicală, de urgență, a fost transportată cu o căruță până la ambulanța SMURD, care nu a putut ajunge la domiciliul femeii, din cauza drumului impracticabil, notează presa locală din Gorj.

Scenele înforiătoare au avut loc în satul Covrigi, din comuna Văgiulești, județul Gorj. Acolo unde drumurile sunt greu de circulat, fiind greu accesibile chiar și mașinilor de teren, care ajung să se împotmolească în noroaie.

Singura soluție a paramedicilor a fost aceea de a transporta pacienta cu o căruță până la ambulanță, pentru a-i oferi îngrijiri medicale.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Pacienta suferise două crize de epilepsie și a apelat Serviciul de Urgență, 112. Însă paramedicii de la SMURD nu au putut ajunge la aceasta cu mașina, ci doar la pas.

Pe drumul acesta nu poate să circule decât căruța sau tractorul. Este plin de noroi. Primăria a adus o mașină cu piatră, dar a fost total insuficient. Nu s-a făcut nicio îmbunătățire. Sunt mai multe familii care sunt izolate. Ce se va întâmpla dacă va lua foc o locuință? Cum va ajunge mașina de pompieri la ei?“, a spus Daniela Cîrjan, care a sunat la 112, pentru presa locală.