Imnul afro-americanilor va fi intonat înaintea imnului SUA la reluarea Ligii Naționale de Fotbal

- Comisarul Ligii Naționale de Fotbal (NFL), Roger Goodell, a promis că-i va susține pe jucătorii care se confruntă cu rasismul sistemic.
- În săptămâna de deschidere a Ligii Naționale de Fotbal, înainte de imnul SUA va fi cântat imnul afro-americanilor „Lift Every Voice and Sing”.
- Pe parcursul primei săptămâni a celei mai importante competiții de fotbal american profesionist vor fi difuzate materiale în onoarea victimelor rasismului.
- Jucătorii de fotbal american vor purta căști și tricouri în onoarea victimelor abuzate de poliție.
Roger Goodwell, comisarul Ligii Naționale de Fotbal (NFL), cea mai importantă competiție a fotbalului american profesionist, le-a promis jucătorilor că-i va susține în lupta contra rasismului, relatează USA Today.
Acesta a consolidat un plan prin care sunt onorate și amintite victimele rasismului sistemic. Din planul său fac parte materiale și programe ce vor fi difuzate în prima săptămână a Ligii Naționale de Fotbal 2020.
Cel mai important element din program este imnul afro-americanilor, „Lift Every Voice and Sing” (Faceți-vă auziți și cântați), care va fi intonat de jucători înaintea imnului SUA pe tot parcursul primei săptămâni a competiției sportive.
„Lift Every Voice and Sing” este o poezie scrisă în 1900 de activistul James Weldon Johnson pentru ziua de naștere a lui Abraham Lincoln. Lincoln este cunoscut pentru abolirea sclaviei.
Poezia a fost transformată în melodie de John Rosamond Johnson.
NAACP (Asociația Națională pentru Evoluția Persoanelor de Culoare) a considerat că „Lift Every Voice and Sing” este un cântec care inspiră libertate și speranță în rândul comunității afro-americane.
Din planul de susținere a celor care s-au confruntat cu rasismul sistemic și cu inegalitatea socială mai face parte și un program prin care oficialii NFL vor să amintească și să cinstească victimele abuzate de polițiști.
Asociația Jucătorilor NFL s-a gândit să facă asta prin autocolante pe care să le poarte pe cască sau pe tricourile echipamentului.
De asemenea, în săptămâna de deschidere a Ligii Naționale de Fotbal 2020 vor fi difuzate programe educaționale despre victime și familiile lor.
- Actrița Brenda Fricker, „doamna cu porumbeii” din Home Alone 2, a murit la 81 de ani. Irlanda o plânge: „O comoară națională”
- Patriarhul zburător
- 17 iulie, Ziua Mondială a Emoji-urilor. Cum au devenit emoticoanele nelipsite în comunicarea online? Folosite greșit, te pot duce chiar și în fața instanței
- Lavrov acuză Europa și Ucraina că încearcă să-l manipuleze pe Trump: „Rusia a acceptat propunerile de pace ale SUA la Summitul din Alaska. Lăsați negociatorii americani să se ocupe”
- Uniunea Europeană impune noi sancțiuni împotriva Rusiei, după atacurile devastatoare asupra Kievului. Sunt vizate companii implicate în producția de drone și în sectorul energetic