• STB a inițiat deja procedura pentru a cumpăra validatoarele pentru serviciul de plată cu cadrul.
  • Acest sistem va oferi posibilitatea călătorilor de a plăti biletul cu orice card contactless.

Societatea de Transport Bucureşti (STB) a iniţiat procedura de achiziţie publică pentru serviciul de plată cu cardul bancar de tip contactless direct la validatoarele ce se vor instala pe circa 1.000 de mijloace de transport care nu sunt dotate cu astfel de echipamente.

Conform STB, introducerea acestui sistem facilitează plata călătoriei cu orice card bancar contacless, chiar dacă pasagerii nu deţin un card de transport sau un titlu valabil de călătorie. Plata se poate face direct cu telefonul mobil tip smartphone sau cu ceasul tip smartwatch, atât timp cât au ataşat un card bancar.

„STB SA continuă procesul de digitalizare a serviciilor oferite călătorilor din zona metropolitană şi implementează sistemul de plată a călătoriei cu cardul bancar contactless direct la validatoarele duale, asigurând astfel mai multă flexibilitate călătorilor în deplasările lor zilnice. Totodată, această modalitate de plată va reduce costurile societăţii printr-o gestionare eficientă a centrelor de vânzare din reţeaua STB SA”, a declarat Adrian Criţ, directorul general al STB SA.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Potrivit societăţii, această facilitate este deja implementată pe autobuzele Mercedes Hibrid si Otokar, având un feed-back pozitiv din partea călătorilor. „Comparând luna noiembrie 2020 cu noiembrie 2021, STB SA a înregistrat o creştere a valorii tranzacţionate de cca şase ori mai mare”, au mai anunţat reprezenanţii STB.