În ce stadiu sunt lucrările de la Pasajul Berceni. Când ar trebui finalizat proiectul

Nu ne putem lăuda cu o infrastructură bine pusă la punct. Dar măcar încercăm. Companiea Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a analizat lucrările de la pasajul Berceni. Contractul proiectului a fost semnat în martie 2019, iar lucrările au început în august 2020.

În ce stadiu sunt lucrările îți spune Dorin Bejan, șeful de șantier.

„Stadiul fizic este undeva la 20-21% în momentul de faţă. Cea mai mare dificultate a fost vremea capricioasă de anul acesta. Mai în față se lucrează la canalizarea pluvială. În partea dreaptă se lucrează la balast. În acest moment lucrăm la balastul stabilizat. Cu un greder și un cilindru compactor pe pneuri”, a spus Dorin Bejan.

Costul proiectului este de 30 de milioane de euro și ar trebui finalizat în a doua parte a anului viitor.

Exit mobile version