• Dogs’ Voice din Grecia a creat o platformă ce furnizează îndrumare juridică gratuită și reprezentare în instanță pentru animale.
  • Inițiativa include primul atelier de lucru privind dreptul animalelor, cu participarea studenților și profesorilor de la cele trei facultăți de drept din Grecia.
  • ,,Dorim să umplem acest gol” , spune o activistă pentru drepturile animalelor.

Organizația non-profit Dogs’ Voice din Grecia a creat o nouă platformă ce furnizează îndrumare juridică gratuită și reprezentare în instanță pentru cetățeni și organizații de protecție a animalelor, prin intermediul unor avocați specializați în cazurile de abuz asupra animalelor.

Inițiativa include primul atelier de lucru privind dreptul animalelor , cu participarea studenților și profesorilor de la cele trei facultăți de drept din Grecia, scrie ekathimerini.com.

,,Deși sunt atât de mulți concetățeni de-ai noștri care cred că niciun animal nu ar trebui să fie abuzat și tratat ca un lucru, constatăm că sunt foarte puțini cei care au pregătirea necesară pentru a apăra drepturile animalelor în fața sistemului de justiție din Grecia” , a declarat Elena Dede, avocat și fondator al Dogs’ Voice.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

,,Există, fără îndoială, un decalaj în ceea ce privește furnizarea de servicii juridice, promovarea dreptului protecției animalelor ca disciplină care merită studiată la universitate și accesul direct al cetățenilor și organizațiilor la avocați specializați în dreptul protecției animalelor. Noi dorim să umplem acest gol” , a adăugat activista pentru drepturile animalelor.

Citește și:

Un adolescent a intrat în Guinness Book ca cea mai tânără persoană din lume care a vizitat fiecare țară din Europa

Record de vizualizări pe Netflix. Comedia cu cel mai bun weekend de debut

VIDEO. Telescopul James Webb a obținut una dintre cele mai clare imagini ale inelelor lui Uranus