În Pisicopole

Dacă n-a fost din greșeală visul ultimului șoarece, atunci a fost azi-noapte chiar visul meu.

Se făcea că Tombili (în fotografie, cu câteva luni înainte de a se stinge), regretatul sultan din Kadıköy (cartierul din zona asiatică a Istanbulului) s-a întors pe lumea asta, după un periplu de zece ani pe cealaltă. În toamna lui 2016, când îi scriam panegiricul, mă gândeam că – dacă și-o fi trăit și a șaptea viață – nu va mai reveni nici pe canapelele ceainăriilor, nici prin bazarul de pește, nici în pragul vechilor librării, nu se va mai întinde tacticos pe o bancă la soare.

Fostul Constantinopol, Istanbulul de astăzi, rămâne capitala pisicilor. Pisicopole. Dai peste ele la fiecare pas – de sub porticurile umede din Fanar, până în cosmopolitul Cihangir.

Pisici ghiftuite, pisici famelice, pisici tembele, pisici firoscoase, pisici aristocrate de Dolmabahçe, pisici proletare de Büyükçekmece, pisici boeme de Beyoğlu, pisici vagaboande de docuri, pisici sofisticate de İstiklal, pisici revoltate de Resistanbul, pisici dezabuzate, pisici nostalgice, kemaliste, pisici erdoğaniste, pisici güleniste, încă infiltrate pretutindeni, pisici buimace de Ortaköy, pisici pioase, pisici liber-pansiste, pisici. 

… Ce mă mână să fug atât de departe de realitate? Realitatea însăși.