- 16 kilograme de plastic au fost găsite în stomacul unei balene care a eșuat pe o plajă din Franța.
- În stomacul unei balene cu cioc s-au găsit ambalaje pentru chipsuri şi paste, saci şi pungi din plastic.
- Balena a eșuat pe o plajă din Landes, în sud-vestul Franţei.
Cadavrul unei balene cu cioc a fost sesizat pe o plajă din Landes, în sud-vestul Franţei, de către trecători. Localnicii au anunțat autoritățile, iar corpul balenei a fost disecat de doi membri ai reţelei naţionale pentru monitorizarea animalelor eşuate din cadrul Observatorului Pelagis, notează agenția EFE.
Advertisment
Astfel, a fost descoperită în stomacul balenei cu cioc o cantitate de 16 kilograme de deşeuri plastice, ambalaje pentru chipsuri şi paste, saci şi pungi din plastic.
Willy Dabin, coordonatorul reţelei franceze de monitorizare a eşurărilor, a spus că prezenţa deşeurilor se motivează starea precară de sănătate a balenei, un exemplar femelă, care suferea de o boală parazitară ce-i slăbise organismul şi o împiedicase să se alimenteze corespunzător. Dabin a mai precizat că, deși balena cu cioc este „un vânător activ”, care plonjează la o adâncime de 1.000 de metri pentru a se hrăni, acest exemplar „a fost nevoit să rămână la suprafaţă înghiţind tot ceea ce i-a trecut prin faţă”. „Din cauza bolii, a trecut de la statutul de vânător activ la cel de ţestoasă care înghite plastice pe care le confundă cu meduzele”, a adăugat acesta.
Recomandări
„Această grămadă de plastic a accelerat probabil moartea cetaceului, cu un interval estimat la cel puţin 10 zile. Astfel de deşeuri căptuşesc pereţii stomacului şi ai intestinului, putând provoca ocluzii şi împiedicând nutrienţii să treacă în sânge”, au mai precizat specialiştii.
Partenerii noștri