În timp ce NATO se focusează pe est, Spania susține că amenințitarea ar putea veni din sud

NATO

NATO

Spania face presiuni pentru ca NATO să acorde mai multă atenţie ameninţărilor la adresa securităţii de pe flancul său sudic, atunci când alianţa militară se va reuni la summitul de la Madrid la sfârşitul acestei săptămâni. Dar, în condiţiile în care războiul din Ucraina intră în a cincea lună, prioritatea NATO pare să rămână ferm pe descurajarea Rusiei în est.

Atunci când liderii NATO se vor reuni la Madrid, în perioada 28-30 iunie, ei urmează să revizuiască conceptul strategic al alianţei, care subliniază principalele sarcini şi provocări de securitate. Conceptul strategic nu a mai fost revizuit din 2010.

Ministrul spaniol de externe, Jose Manuel Albares, a făcut presiuni pentru ca NATO să îşi extindă domeniul de aplicare pentru a contribui la abordarea ameninţărilor non-militare, cum ar fi „utilizarea politică a resurselor energetice şi imigraţia ilegală” în Africa.

Ameninţările vin atât dinspre flancul sudic, cât şi dinspre flancul estic”, a declarat el la o conferinţă de presă la Madrid.

Preocupările Spaniei

Madridul este, de asemenea, preocupat de anarhia şi de mişcările islamiste violente din regiunea Sahel, un teritoriu vast care se întinde în sudul deşertului Sahara.

Avem acest război în Europa, dar situaţia din Africa este cu adevărat îngrijorătoare”, a declarat ministrul spaniol al apărării, Margarita Robles.

Problema este deosebit de acută pentru Spania, o poartă principală de intrare în Europa pentru migraţia ilegeală din Africa şi o ţară care se bazează pe Algeria pentru aprovizionarea cu gaz.

Anul trecut, Marocul a permis ca mii de migranţi să intre în enclava nord-africană a Spaniei, Ceuta, în timpul unei crize diplomatice legate de disputa din Sahara Occidentală, ceea ce a determinat Madridul să acuze Rabatul de „şantaj”.

Deşi cele două ţări şi-au normalizat recent relaţiile, după ce Spania a pus capăt poziţiei sale de neutralitate de zeci de ani în privinţa Saharei Occidentale pentru a susţine public poziţia Marocului, criza migraţiei nu a luat sfârşit.

Vineri în zori, aproximativ 2.000 de migranţi africani au încercat să ia cu asalt frontiera cu Melilla, cealaltă enclavă spaniolă de pe coasta de nord a Marocului. Cel puţin 23 de persoane au murit în această incursiune, fiind cel mai mortal incident care a avut loc la graniţele celor două enclave spaniole – singurele graniţe dintre UE şi Africa.

Exit mobile version