Un tren care i-ar aparține lui Kim Jong Un, surprins de sateliți într-o stațiune de elită

După ce s-a vehiculat că Kim Jong Un nu se mai află printre cei vii, săptămâna aceasta a fost observat un tren special care ar aparține liderului Coreei de Nord. Imaginile surprinse din satelit au fost publicate de programul de monitorizare a Coreei de Nord, North 38.

Trenul a fost văzut într-o stațiune balneară de elită, numită Wolsan. Presa rusă scrie că acolo ar exista un centru medical special amenajat pentru Kim Jong Un, iar liderul Coreei de Nord s-ar reface acolo după o intervenție chirurgicală la inimă.

Totuși, informațiile se bat cap în cap. Publicaţia niponă Shukan Gendai scrie că Kim Jong-Un, în vârstă de 36 de ani, se află în comă. Pe de altă parte purtătorul de cuvânt al președintelui Coreei de Sud, Moon Jae-Ying a anunțat că Kim Jong-Un se simte bine.

Surse citate de CNN au declarat că serviciile secrete americane monitorizează informaţiile despre starea de sănătate a lui Kim Jong-Un.

Sursa foto: North 38

Exit mobile version