• Cîţu prezintă o statistică a celor care s-au programat până acum și metoda de programare folosită.
  • Florin Cîţu: Programările merg bine. Campania de vaccinare merge bine.
  • În același timp, o femeie diagnosticată cu cancer mamar nu reușește să se programeze pentru vaccin din cauza unei „erori” al sistemului.

Premierul Florin Cîţu scrie pe Facebook că programările pentru vaccinare merg bine și campania de vaccinare merge bine. Cîţu prezintă și o statistică a celor care s-au programat până acum și metoda de programare folosită.

„Programările merg bine. Campania de vaccinare merge bine. Peste 75% din persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele mai afectate de coronavirus, se vor vaccina în perioada imediat următoare”, arată postarea premierului.

Conform statisticii atașate, cele mai multe persoane s-au programat la vaccinare – 52,6% – individual, 30,59% prin angajatori, 12,52% prin call center-uri și 4,29% prin medici.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Categoria cea mai numeroasă la programare sunt vârstnicii de peste 65 de ani – 56,26% -, urmată de persoanele cu o afecțiune cronică – 22,01%, respectiv lucrătorii din domenii esențiale – 21,73%.

Alida Bakos a așteptat cu nerăbdare să se înscrie în platformă. La 42 de ani, cu cancer mamar și cu un copil în clasa pregătitoare, a vrut să se protejeze de coronavirus. Și-a făcut cont, a selectat boala de care suferă, dar… ghinion!

Alida Bakos, economistă: „Îmi apărea eroarea: persoana nu figurează în evidența noastră și nu mă încadrez. Am vorbit cu medicul de familie. I-am dat datele, CNP-ul, tot ce trebuie și zice: exact aceeași chestie îmi scrie și mie. Nu figurezi în sistem.”