Africa de Sud a identificat o „nouă variantă” a coronavirusului care provoacă valul doi de infecţii, a declarat vineri ministrul Sănătăţii, la câteva zile după ce Marea Britanie afirma că a găsit şi o nouă variantă a virusului.
„Am convocat acest briefing public pentru a anunţa că o variantă a virusului SARS-COV-2 – denumită în prezent varianta 501.V2 – a fost identificată de oamenii de ştiinţă din Africa de Sud”, a scris pe Twitter ministrul Sănătăţii, Zweli Mkhize.
„Dovezile care au fost colectate, prin urmare, sugerează că al doilea val pe care îl experimentăm este condus de această nouă variantă”, a adăugat Mkhize.
Africa de Sud se apropie de 900.000 de infecţii, cu peste 20.000 de decese asociate. O nouă creştere a cazurilor a făcut ca guvernul să înăsprească restricţiile.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat vineri că este în legătură cu cercetătorii sud-africani care au identificat noua variantă.
În urmă cu câteva zile, autorităţile din Marea Britanie anunţau că o „nouă variantă” a coronavirusului a fost identificată şi se crede că provoacă răspândirea mai rapidă în sud-estul ţării. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Matt Hancock, spunea că au fost găsite peste 1.000 de cazuri ale noii variante, „predominant în sudul Angliei”.
Organismul global a adăugat că nu există nicio indicaţie că ar fi existat modificări în modul în care se comporta noua tulpină a virusului.