• Rareș Bogdan îi atacă pe Raed Arafat, Nicușor Dan și pe Vlad Voiculescu după scandalul de la Spitalul Foișor.
  • Prim-vicepreședintele PNL cere ca aceștia să dea explicații pentru situația de la Spitalul Foișor.
  • Bogdan: Așa cum am ieșit în stradă în urmă cu 9 ani, pentru Raed Arafat, de data asta ies în stradă, dacă e cazul, pentru a-i spune să îmi dea răspunsuri, nu mai merge.

Rareș Bogdan prim-vicepreședintele PNL, a lansat un atac deschis către Raed Arafat, Nicușor Dan și Vlad Voiculescu, după scandalul de la Spitalul Foișor din Capitală. Europarlamentarul cere, astfel, ca aceștia să dea explicații pentru situația de la Spitalul Foișor și susține că cei trei nu au ajuns în funcții „pentru că i-au pus părinții și bunicii lor”, ci pentru că partidele din Coaliție și Klaus Iohannis au făcut campanie și i-au adus la putere.

„​Nu știu ce vor face colegii mei, dar eu cer ca domnul Raed Arafat, de care sincer m-am cam săturat, nu există oameni de neînlocuit, să ne dea răspunsuri. Nicușor Dan a venit la putere ca să conducă Bucureștiul, deoarece PNL i-a retras pe Rareș Bogdan, pe Violeta Alexandru și pe Ludovic Orban de la a candida. De asemenea, USR-PLUS l-a retras pe Vlad Voiculescu, așa că Nicușor Dan trebuie să ne explice care a fost comunicarea dintre el și Spitalul Foișor. Vlad Voiculescu trebuie să ne explice exact ce s-a întâmplat și de ce s-a ajuns la această situație, iar Raed Arafat să dea răspunsuri în fața lui Lucian Bode, Florin Cîțu și a noastră ca lideri ai coaliției”, a spus Rareș Bogdan într-o intervenție la România TV.

Rareș Bogdan: „Cu mine nu se va juca”

„Raed Arafat nu stă la putere pentru că e Raed Arafat, stă pentru că PNL, USR-PLUS și UDMR îl ține la putere, ca să fie clar. Nu poate să lase capul în pământ, să se ascundă, și trebuie să vină în fața coaliției și să îmi dea răspunsuri. Cu mine nu se va juca. Așa cum am ieșit în stradă în urmă cu 9 ani, pentru Raed Arafat, de data asta ies în stradă, dacă e cazul, pentru a-i spune să îmi dea răspunsuri, nu mai merge”, a adăugat Rareș Bogdan.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK