• Incendiul a pornit de la un scurtcircuit.
  • Asistentele au intrat în închisoare pentru a-i scoate pe cei morți și răniți.
  • Peste 30 de oameni au murit, iar alți 69 sunt au răni grave.

BBC anunță că cel puțin 38 de persoane au murit și alte zeci au fost rănite într-un incendiu care a devastat o închisoare din Burundi. Vicepreședintele Prosper Bazombanza spune că incendiul a afectat o instituție supraaglomerată din capitala Gitega, cel puțin 69 de persoane fiind grav rănite.

Imaginile care circulă în mediul online arată o clădire cuprinsă de flăcări și mormane de cadavre, despre care se spune că ar fi ale deținuților din închisoare. „Este cu adevărat catastrofal. Aș spune că aproape 90% din sălile de dormit sunt arse”, a declarat un deținut pentru BBC prin telefon.

„Am început să strigăm că vom fi arși de vii când am văzut că flăcările se ridicau foarte sus, dar polițiștii au refuzat să deschidă ușile cartierelor noastre, spunând acestea sunt ordinele pe care le-au primit”, a declarat un deținut.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

La sfârșitul lunii noiembrie, unitatea adăpostea peste 1.500 de deținuți, potrivit cifrelor autorităților penitenciare, cu mult peste capacitatea sa de 400 de deținuți. Un tweet postat de ministerul de interne din Burundi anunță că un scurtcircuit a fost cauza incendiului. În august, un alt incendiu a izbucnit în aceeași închisoare, pe care autoritățile l-au pus tot pe seama unor probleme electrice. Acel incendiu nu a provocat victime.