• Încep lucrările grele pe tronsonul Sibiu – Pitești și „prima autostradă chinezească”.
  • 197 km de autostradă intră în faza de construcție: un salt mare pt. dezvoltarea infrastructurii.
  • Prioritare anul acesta sunt Autostrada Bucureștiului și prima gaură de pe ruta Sibiu-Nădlac.

2024 se anunță un an puternic pentru construcția de autostrăzi în România. Așadar, încep lucrările pe tronsoane importante precum Sibiu – Pitești. Prima autostradă chinezească și primul tronson din Autostrada Unirii A8. Aproape 197 de km sunt programati pentru a intra în etapa de construcție, ceea ce e un moment important în extinderea rețelei rutiere a țării.

Când încep lucrările și care e termenul de predare?

„Depinde de lot. Sunt 200 de km care sunt, teoretic, scandeți la inaugurarea șantierului. Avem foarte multe locuri, dacă le adunăm pe toate, ne ducem spre 200 de km. Nu vom vedea lucrări pe toți kilometrii. Multe dintre proiecte vor începe încet. Mai ales pe secțiunile 2 și 3 unde nu avem autorizație. Vom începe cu părți mici. Nu se va lucra la fel”, a declarat Ionuț Ciurea pentru Aleph News.

Citește și

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ