• În două luni, se estimează că India va deveni cea mai populată ţară din lume, cu peste 1,4 miliarde de locuitori.
  • Însă, timp de cel puţin un an, posibil chiar mai mult, ţara nu va şti câţi oameni are, și asta pentru că nu a reuşit să îi numere, scrie Reuters.
  • Organizaţia Naţiunilor Unite a estimat că populaţia Indiei ar putea atinge 1.425.775.850 de locuitori pe 14 aprilie, depăşind China în acea zi.

India va deveni în două luni cea mai populată ţară din lume, cu peste 1.4 miliarde de locuitori, arată estimările.

Cel puţin un an sau poate mai mult, ţara nu va şti câţi oameni are, deoarece nu a reuşit să-i numere. Recensământul din India, care se face o dată la 10 ani, trebuia să aibă loc în 2021, dar a fost amânat din cauza pandemiei, iar acum e împiedicat de obstacole tehnice şi logistice, notează Reuters.

Experţii spun că întârzierea în actualizarea datelor precum forţa de muncă, locuinţele, nivelul de alfabetizare, migraţia şi mortalitatea infantilă, care sunt surprinse de recensământ, afectează planificarea socială şi economică şi elaborarea politicilor în uriaşa economie asiatică.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Calificând datele recensământului drept indispensabile” , Rachna Sharma, cercetător la Institutul Naţional de Finanţe şi Politici Publice, a declarat că studii precum sondajul privind cheltuielile de consum şi sondajul periodic privind forţa de muncă sunt estimări bazate pe informaţiile din recensământ.

„În absenţa celor mai recente date de recensământ, estimările se bazează pe date vechi de un deceniu şi este probabil să furnizeze estimări care sunt departe de realitate” , a declarat Sharma.

Un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului de Statistică şi Implementare a Programelor a declarat că datele recensământului din 2011 au fost folosite pentru estimările necesare evaluării cheltuielilor guvernamentale.

Alţi doi oficiali guvernamentali, unul de la ministerul federal de interne şi altul de la biroul registratorului general al Indiei, au declarat că întârzierea este cauzată în mare parte deciziei guvernului de a perfecţiona procesul de recensământ şi de a-l face infailibil cu ajutorul tehnologiei. Software-ul care va fi folosit pentru a colecta datele trebuie sincronizat cu bazele de date existente, ceea ce a necesitat timp.

Principalul partid de opoziţie, Congresul, şi criticii premierului Narendra Modi au acuzat guvernul că a întârziat recensământul pentru a ascunde date privind aspecte sensibile din punct de vedere politic, cum ar fi şomajul, înaintea alegerilor naţionale care vor avea loc în 2024.

Organizaţia Naţiunilor Unite a estimat că populaţia Indiei ar putea atinge 1.425.775.850 de locuitori pe 14 aprilie, depăşind China în acea zi.

Conform recensământului din 2011, populaţia Indiei se ridica la 1,21 miliarde de locuitori, ceea ce înseamnă că, în 12 ani, ţara a adăugat 210 milioane de locuitori la populaţia sa, adică aproape cât cea a Braziliei.