alephnews Vezi versiunea web

Indienii se roagă în templul vizelor pentru acces în Statele Unite ale Americii

Despa Oana · 20 mai 2025, 09:11

Indienii se roagă în templul vizelor pentru acces în Statele Unite ale Americii

Nu suntem singurii care ne rugăm pentru vize. Indienii au chiar un templu pentru obținerea lor. După ce fac toate demersurile legale, indienii merg în orașul Ahmedabad, la templul vizelor. Acolo, credincioșii își duc pașapoartele și așteaptă minunea. Pentru o taxă modică – de doi euro – preoții se roagă la zeul-maimuță Hanuman pentru aprobarea vizelor către țări occidentale, în special America.

De la începutul administrației Trump, America a deportat peste 600 de indieni fără statut legal. La doar două săptămâni după învestirea lui Trump, peste 100 de cetățeni indieni au fost trimiși înapoi în India cu zboruri militare, încătușați pe toată durata călătoriei, care a durat până la 40 de ore. Imaginile au șocat cetățenii din India, au numit tratamentul inuman și o violare a drepturilor omului.