• Infectarea lui Trump nu e un motiv de a amâna alegerile
  • Situația actuală îl avantajează pe Biden
  • Rămâne la latitudinea lui Trump dacă mai candidează

Dan Dungaciu, sociolog: ,,Acum campania este afectată în multe feluri. În primul rând, o să încep cu faptul că mută toată agenda dezbaterii electorale în teritoriul lui Joe Biden. Altminteri spus, în timpul primei confruntări între cei doi candidați, a apărut o agendă, sigur cu o oarecare timiditate, inclusiv legate de profilul politic al lui Joe Biden: ce a făcut, ce n-a făcut, ce s-a întâmplat cu fiul lui în Ucraina, a primit sau n-a primit bani de la ruși, câți bani a primit din China, deci o tentativă de a muta agenda în alte zone. Joe Biden este din perspectiva asta un tip norocos, Covid-ul și scăderea economică de fapt au estompat toate aceste vulnerabilități potențiale pentru Joe Biden. Ce s-a întâmplat acum cu infectarea președintelui mută iarăși agenda în teritoriul care-i convine lui Joe Biden, adică Covid-ul, modul în care a fost gestionat Covid-ul și criza economică. Ce poate să fie o lebădă neagră care să schimbe datele problemei este o eventuală infectare și a lui Joe Biden cu acest virus. Deci singura posibilitate de răsturnare a agendei publice este ca și staff-ul lui Joe Biden să fie, într-un fel sau altul, contaminat; altminteri, ne vor duce în continuare în această agendă care le convine democraților.

Presiunea publică va fi enormă ca alegerile să nu fie amânate, indiferent de starea lui Trump. Vă dați seama cum s-ar reacționa dacă s-ar pune problema amânării alegerilor pentru că Trump nu se simte bine. Din această perspectivă există proceduri, dacă Trump nu-și îndeplinește atribuțiile vine vicepreședintele Mike Pence, dacă Mike Pence nu-și îndeplinește atribuțiile există un act de succesiune care de fapt conferă puterea următorului om de stat; deci există proceduri dacă președintele devine indisponibil. E opțiunea lui dacă se simte în stare să candideze, din această perspectivă. Deci nu văd o amânare a alegerilor din această pricină. În Statele Unite, din păcate situația este atât de tensionată, încât există probleme și până la alegeri, și pot să existe și după alegeri. Altminteri spus, aceste alegeri să nu rezolve din tensiunile fără precedent la care asistăm în această clipă. Agenda este complet în favoarea lui Joe Biden, deci în favoarea democraților, care vor bate șaua pe această chestiune până nu va mai rămâne nici praful, vor diseca această problemă în 100 bucăți. Repet, lebăda neagră care ar putea să schimbe într-un fel agenda ar fi o infectare în tabăra lui Joe Biden, altceva nu cred că se poate întâmpla”

Recomandări

SCHIMBĂRI LA HYUNDAI
FDA APROBĂ ZEPBOUND
CE E NATO FĂRĂ SUA?
FILIPINE IA TYPHON
DĂRUIEȘTE O PARTE DIN TINE!
CRĂCIUNUL E DESPRE BUNĂTATE