- Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a votat, miercuri, inițiativa legislativă semnată de șapte liberali, potrivit căreia criminalii, violatorii și tâlharii nu mai pot fi eliberați condiționat.
- Florin Roman, liderul deputaților PNL, a declarat că se va continua eliminarea din Parlament a legilor PSD, care dau mai multe drepturi infractorilor decât victimelor.
- Liberarea condiţionată în cazul detenţiei pe viaţă poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat efectiv 25 de ani de închisoare.
„Urmare a acestei legi, nu mai pot fi eliberați condiționat infractorii care comit următoarele infracțiuni: omor, omor calificat, exploatarea cerșetoriei, folosirea unui minor în scop de cerșetorie, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, violul, agresiunea sexuală, act sexual cu un minor, corupția sexuală, tâlhăria calificată, tâlhăria urmată de moartea victimei.
Advertisment
PNL este partidul care a abrogat și recursul compensatoriu prin care PSD și acoliții lui au eliberat mai repede din pușcării peste 21.000 de infractori periculoși, lăsați să umble liber pe străzile României. Vom continua să eliminăm din parlament legile PSD prin care se dau mai multe drepturi infractorilor decât victimelor acestor infracțiuni violente”, a declarat Florin Roman, unul dintre inițiatori.
Proiectul mai spune că liberarea condiţionată în cazul detenţiei pe viaţă poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat efectiv 25 de ani de închisoare.
Recomandări
În cazul celor care se află în închisoare, se dispune liberarea condiţionată dacă cel condamnat a executat cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin patru cincimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.
„În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 65 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin.(1) lit.b)”, mai spune proiectul de lege.
Proiectul a fost aprobat tacit de Senat în luna mai 2018.
Legea urmează să fie trimisă președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
- Kiev atacă pentru prima dată pozițiile rusești folosind doar drone FPV terestre
- Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
- Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat propunerile liberalilor pentru poziţiile din viitorul Guvern
- Senatorii şi deputaţii sunt convocaţi luni dimineaţă pentru a alege preşedinţii celor două Camere
Partenerii noștri