Înfrângere zdrobitoare pentru partidul lui Emmanuel Macron la alegerile regionale din Franța

Partidul lui Emmanuel Macron a suferit o înfrangere zdrobitoare în alegerile regionale care au avut loc duminică în Franța, în contextul unui absenteism fără precedent. Sondajele de opinie s-au înșelat și în ceea ce priveste partidul de extremă dreaptă condus de Marine Le Pen, care face un scor mai slab decât se aștepta.

Partidul actualului președinte a fost creat de și pentru Emmanuel Macron, în urmă cu patru ani și nu a reușit să se implanteze în teritoriu. Daca la nivel central, Macron a reusit să „șifoneze” personalități atât de la socialiști, cât și de la republicani pentru alegerile parlamentare, aleșii locali nu au putut fi dislocați. La Republique en Marche nu a creat lideri locali și nici suficiente structuri în teritoriu pentru a face o ofertă electorală credibilă. Este fenomenul pe care l-am vazut în România cu USR.

Ce șanse are extrema dreaptă în turul doi?

În sistemul electoral din Franța se califică în turul doi toți cei care au peste 10% în primul tur, și este o regiune care are chiar cinci candidați în turul doi.

Reuniunea Națională, partidul Marinei Le Pen, este prezentă aproape în fiecare regiune – spre deosebire de partidul lui Emmanuel Macron care în multe regiuni nici nu intră în turul doi. Totul depinde de jocul alianțelor si, desigur, de prezența la vot care poate răsturna complet configurația electorală. Se pare, însă ca singura regiune care are șanse să fie câștigată este Provence, Alpes, Cotre d’Azur, deci sudul cu Nisa și Marsilia.

Se spune că aceste alegeri pentru conducerea regiunilor sunt un semnal privind prezidențialele și parlamentarele de anul viitor. Daca la nivel local, partidele tradiționale – republicanii și socialiștii – sunt extrem de bine înrădăcinați, la nivel național le lipsesc liderii charismatici. Pentru moment, figurile cele mai puternice, mai „prezidențiabile”, rămân Emmanuel Macron și Marine Le Pen. Însă mai sunt nouă luni până atunci, și am învățat că în politică, nu aduce ziua ce aduce ceasul.

Iulian Chifu, analist politică externă: „E doar primul tur și sunt alegeri regionale, cu o prezență foarte slabă la urne, doar 34% dintre votanți.  Acest partid nu are în momentul de față un candidat prezidențial anunțat. Macron are prima șansă. Candidatura prezidențială: dacă republicanii ar veni cu un candidat, ar putea reprezenta o amenințare serioasă la adresa lui Macron.” 

Exit mobile version