- Iulian Chifu: În momentul de faţă, Putin îşi joacă n-aş spune numai preşedinţia, cât şi succesiunea. Putinismul ca regim, grupul din jurul lui, siloviki, care foarte repede simte miros de sânge. Ori, ceea ce citesc eu în acest discurs este în primul rând un discurs în derută, al unui lider care scoate şi cărţile cele mai riscante.
- Iulian Chifu: Chiar şi această mobilizare numită parţială este tot un semnal că Rusia pierde. Este un semnal de slăbiciune, nu unul de putere. Sigur, este o escaladare din punctul de vedere al acţiunii, dar şi din punctul de vedere al discursului.
- Iulian Chifu: Recursul iar la ameninţarea cu arme nucleare, vom face totul ca să… deja subliniază intrarea într-o zonă care poate fi oricând trecută în sfera patologicului, a unui tip de delir, ca şi prezentarea unei naraţiuni care este evident contrară realităţii de pe teren.
Iulian Chifu, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului României, afirmă că războiul din Ucraina va mai dura, dacă ţinem cont de stocurile de muniţie ale armatei ruse, resursele financiare şi sprijinul populaţiei pentru regimul de la Kremlin, estimările fiind de la câteva luni la 3-4 ani.
Analizând disursul de miercuri al preşedintelui rus, Vladimir Putin, Iulian Chifu constată o continuitate şi mai ales perseverenţă în minciună, subliniind că liderul de la Kremlin se minte pe sine însuşi, aşa cum tot sistemul se minte pe sine.
În opinia sa, Putin îşi joacă nu numai preşedinţia, cât şi succesiunea, iar discursul său denotă deruta unui lider care scoate şi cărţile cele mai riscante pentru a ieşi învingător. Chiar şi mobilizarea numită parţială este tot un semnal că Rusia pierde, un semnal de slăbiciune, nu de putere, mai spune Iulian Chifu.
Prezentăm principalele declaraţii ale consilierului de stat Iulian Chifu, sâmbătă seara, la emisiunea Insecuritate, de la Aleph News:
Iulian Chifu: Suntem în perspectiva foarte clară a unui război lung. Evaluările vizau cam vreo trei dimensiuni. Era o variantă evaluată pe cantitatea de muniţie cheltuită şi pe această dimensiune, în primele patru luni Federaţia Rusă a tras vreo 600 mii de tone de muniţie, 752 mii de tone până acum vreo 10-15 zile. Evaluarea e că au în depozite ceva între 1,3-1,5 milioane de tone, că pot produce, dacă investesc tot ce este necesar, 500 mii tone pe an. Vorbim de muniţie de tip sovietic pe care o utilizează în mod specific pentru că muniţia inteligentă, muniţia cu ţintă este în cantităţi reduse, în mare parte trasă pentru că acolo lipsesc unele dintre ingredientele care vin din Occident şi care sunt supuse sancţiunilor. Deci pe această dimensiune e puţin probabil să dobândescă cantităţi relevante. Atunci calculul este că undeva prin mai-iunie anul viitor ar cam încheia în ritmul care se trage, cu tot cu producţia cam acolo ar ajunge, acolo ar fi un hiatus, deci fie va trebui să scadă amplitudinea şi forţa războiului, fie vor trebui să apară momente de stop and go, de oprire, de regândire, de reaşezare, un lucru care nu foloseşte celelalte părţi.
Iulian Chifu: Pe de altă parte, este un calcul care vorbeşte de 3-4 ani. De data asta intră în discuţie alte elemente de calcul care ţin de resursele financiare şi sprijinul populaţiei. Din punctul acesta de vedere deja am văzut rapoartele care ne arată foarte clar că din punctul de vedere al petrolului practic maximul preţului a fost atins şi că perspectiva este foarte complicată chiar dacă Rusia a rerutat multe din resursele sale către alte state. A făcut-o la un preţ care acoperă producţia şi transportul şi nu cu beneficii foarte mari. De altfel, o arată cifrele financiare. Dacă acum două luni aveam un surplus de 167 miliarde de euro, luna trecută deja am ajuns la un cvasi zero, 1,6 miliarde, şi vedem că odată ce surplusul dispare, cheltuielile din fondurile de stabilizare se fac în continuare pentru a menţine rubla dincolo de capacitatea economiei pentru a da semnale publice, de tip infowars că lucrurile stau bine. Suma acestor lucruri evident că înseamnă cheltuieli. Deci calculul era făcut, cam 3-4 ani este forţa de a menţine economia şi zona financiară în situaţia care există astăzi şi pe tendinţele de sancţiuni existente.
„Armata rusă arată sensibil diferit faţă de ce credea şi se aştepta Vladimir Putin”
Iulian Chifu: Sigur, pe teren s-au produs modificări. Este clar că ceea ce voia să fie un blitzkrieg, nu?, ordonase ca în 4 zile să primească parada învingătorilor, care să treacă în plin centrul Kievului. Ei bine, n-a prea fost aşa. Nu prea s-a întâmplat acest lucru şi lucrul acesta e cel care a afectat ulterior mersul războiului pentru că el a trebuit regândit. A trimis trupe de operaţiuni speciale în marile oraşe. Ele şi-au făcut treaba. Trupe de elită, bine pregătite ale armatei ruse. Au aterizat, au făcut capete de pod, numai că armata principală nu a mai venit să ocupe acele regiuni şi aceste grupuri au devenit ţinte. Unii au reuşit să scape, unii au fost de-a dreptul măcelăriţi, unii au fost luaţi prizionieri, dar cert este că trupele de elită au fost lăsate în prim-plan şi au fost abandonate de modul în care a curs războiul. Ei bine, trebuie spus că şi armata rusă arată sensibil diferit faţă de ce ne-am fi aşteptat, ba chiar faţă de ce credea şi se aştepta Vladimir Putin.
Iulian Chifu: Dacă citiţi acest discurs…are toate ingredientele, putem face curs pe cele rostite de Putin. Niciun cuvânt de acolo nu e inutil, tipul de adresare e făcut în mod special. Putem să luăm. De la etichetare. Nazişti, guvernul nazist, care a dat o lovitură de stat în 2014. Sigur, este o chestiune pe care o repetă, dar este o minciună sfruntată. Etichetarea nazismului faţă în faţă cu realitatea şi cu modul cum este privit nazismul în fosta URSS, Federaţia Rusă în mod special, în Occident, sigur că e menit să creeze un tip de reacţie. Eu văd o continuitate şi mai ales o perseverenţă în minciună. Repeţi de multe ori acelaşi lucru şi începe să pară adevărat. E adevărat că în egală măsură asta nu înseamnă altceva decât faptul că Putin însuşi se minte, tot sistemul se minte pe sine, considerând că ceea ce spune este adevăr şi de aici şi foarte multe greşeli. Avem persuasiune, avem dezinformare, avem subminarea adevărului, avem întoarcerea oglinzii.
„În momentul de faţă, Putin joacă o carte mare şi o joacă la risc maxim”
Iulian Chifu: În momentul de faţă, Putin îşi joacă n-aş spune numai preşedinţia, cât şi succesiunea. Putinismul ca regim, grupul din jurul lui, siloviki, care foarte repede simte miros de sânge. Ori, ceea ce citesc eu în acest discurs este în primul rând un discurs în derută, al unui lider care nu mai are alte cărţi, care scoate şi cărţile cele mai riscante. Sunt în continuare în jurul lui, mai împinge pe unul, altul… şi astea sunt semnale, arată care este de fapt situaţia reală. Zona lui de oligarhi care îl susţineau… sigur, nemulţumirea se acumulează. În momentul de faţă joacă o carte mare şi o joacă la risc maxim. Şi vă ridic un semn de întrebare: şi dacă nu are 300 mii de oameni pe care să-i aducă sub arme?
Iulian Chifu: Sigur, el încearcă cu acest discurs să influenţeze agenda de la ONU, dar să nu uităm că el este un paria izolat la Kremlin, cu ministrul său de externe trimis să-l reprezinte şi care a avut un discurs între ape. Chiar şi tentativa actuală a MAE rus de a merge şi de a obţine un tip de sprijin de la state foste coloniale, din Africa, din America de Sud, din Asia de sud-est nu s-a soldat cu un succes. Să nu uităm că vine de la Samarkand, reuniunea CSO. China, în primul rând, relatăm ce ne spune Putin despre, că a avut preocupări legitime despre cum merge războiul şi ce e cu războiul ăsta. Ne imaginăm cam ce a fost în spatele uşilor închise, Xi Jinping care are congres acum şi vrea să-şi ia al treilea mandat. India, care i-a spus explicit că războiul trebuie să se încheie. Şi Erdogan care vine şi spune explicit că nu recunoaşte şi trebuie să plece din toate teritoriile ocupate în Ucraina.
Iulian Chifu: Chiar şi această mobilizare numită parţială este tot un semnal că Rusia pierde. Este un semnal de slăbiciune, nu unul de putere. Sigur, este o escaladare din punctul de vedere al acţiunii, dar şi din punctul de vedere al discursului. Recursul iar la ameninţarea cu arme nucleare, vom face totul ca să… deja subliniază intrarea într-o zonă care poate fi oricând trecută în sfera patologicului, a unui tip de delir, ca şi prezentarea unei naraţiuni care este evident contrară realităţii de pe teren. Naraţiunea aceea cu în 2014 au venit nişte nazişti. De unde? Din Ucraina, sunt ucraineni care au dat o lovitură de stat. Păi da, dar tu ai lucrat cu ei, ai discutat cu ei, ai negociat cu ei în continuare. Nu ai pus sub semnul întrebării momentul 2014 din punctul de vedere al succesiunii guvernării. Apropo, Zelenski a fost ales mult după, nu e Poroşenko cel ales după 2014, ci Zelenski, validat public de către propria populaţie, inclusiv de partea rusă a votanţilor.
„Românii nu sunt sub niciun fel de ameninţare. Sunt cel mai bine apăraţi din istoria lor”
Iulian Chifu: România este integrată întotdeauna în decizia şi participă la întreaga decizie la nivelul UE, al NATO, în raport cu partenerul strategic. Preşedintele a participat recent la acea discuţie susţinută de preşedintele Biden împreună cu un număr de state relevante din regiune. Suntem aliniaţi, ne uităm cu mare grijă la fiecare dintre aceste evoluţii, încercăm să le decriptăm, ne uităm la toate scenariile posibile şi la cele mai complicate evident. În momentul de faţă trebuie spuse câteva lucruri. 1. Românii nu sunt sub niciun fel de ameninţare. Sunt cel mai bine apăraţi din istoria lor, avem acele trupe de reasigurare, acele armamente. Suma acestor eforturi făcute la nivelul NATO, SUA pentru a apăra flancul estic. La nivelul energiei, România are resursă, depăşisem 81%, până la 1 octombrie vom avea toată resursa. S-a semnat acordul în Azerbaijan, mai trebuie tranzitul prin Turcia, sigur şi el va urma. La 1 octombrie se inaugurează acel interconector care devine operaţional şi comercial între Grecia şi Bulgaria pe unde vom aduce acest gaz. Vom putea susţine şi R. Moldova, aşa cum este angajamentul public.