• Campaniile electorale au fost marcate de incidente de-a lungul timpului
  • Incidente au avut loc atât în SUA, cât și în alte state
  • Donald și Melania Trump au fost confirmați pozitiv cu COVID-19

Infectarea lui Trump nu este doar știrea zilei, ci mult mai mult de atât. Evenimentul apare cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile prezidențiale, programate pentru 3 noiembrie.

Te anunț însă că, de-a lungul timpului, au existat numeroase incidente în timpul campaniilor electorale americane.

Campania din 1968 este considerată pe scară largă drept cea mai violentă dintre campaniile prezidențiale. Chiar dacă nu exista virusul gripal, campania a venit într-o perioadă instabilă pentru SUA, în ansamblu.

În aprilie 1968, liderul pentru drepturile civile Martin Luther King Jr. a fost ucis la Memphis. Iar două luni mai târziu, candidatul la președinție și senatorul Robert Kennedy Jr. a fost asasinat după un discurs ținut în California.

Și campania din 1992 a fost marcată de evenimente și proteste. Lupta s-a dus între Bill Clinton și George Bush.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

În 2004, când republicanii și-au ținut convenția în New York, au luat măsuri sporite de securitate, la trei ani de la atacurile din 11 septembrie. Presa din State scria că aproximativ 1.500 de oameni au fost arestați.

Incidente marcante au fost și în afara SUA

În 2018, principalul candidat la alegerile prezidențiale din Brazilia, Bolsonaro, a fost înjunghiat în timp ce era purtat pe brațe de mulțime. Doctorii au spus că a pierdut în jur de doi litri de sânge. Dar a supraviețuit.

În iulie, Bolsonaro a fost confirmat pozitiv cu COVID-19. Liderul Braziliei, în vârstă de 65 de ani, le-a spus jurnaliștilor că în carantină „este oribil”.