- Joe Biden „o va întâlni pe regină luna viitoare” în prima sa călătorie în Marea Britanie în calitate de președinte al SUA
- Se pare că Regina nu l-a întâlnit până acum pe Joe Biden
- În iunie 2019, suverana a avut o întrevedere cu predecesorul lui Biden, Donald Trump
Președintele Americii, Joe Biden, va merge în Marea Britanie pentru summitul G7, care va avea loc la Cornwall din 11 iunie. Tot atunci este programată și întâlnirea cu Regina Marii Britanii, scrie Mirror.
Conform agendei, la câteva zile distanță, el va pleca la Bruxelles pentru a se alătura unui summit NATA.
Apoi, el va avea o întâlnire cu președintele Vladimir Putin, pe 16 iunie, în Elveția, unde vor avea loc discuții privind relațiile dintre Washington și Moscova.
Se pare că regina nu l-a întâlnit până acum pe președintele american în exercițiu, dar s-a întâlnit cu predecesorul său, Donald Trump, în timpul unei vizite, care a avut loc în iunie 2019.