• Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru învestirea Ioanei Mihăilă ca ministru al Sănătății
  • Ioana Mihăilă: Am venit să fac treabă. Mă aștept să lucrez bine cu Cîțu
  • Noul ministru al Sănătății susține că nu va „șterge cu buretele” proiectele începute de Vlad Voiculescu, dar a precizat: „acesta este mandatul meu”

Noul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat că se așteaptă să lucreze bine cu premierul Florin Cîțu, deși susține că nu poate să spună că va șterge cu buretele aspirațiile comune pe care le-a avut împreună cu Vlad Voiculescu.

„Am venit aici să fac treabă și am lucrat bine cu domnul Vlad Voiculescu și mă aștept să lucrez bine și cu domnul Florin Cîțu, așa că mă aștept să comunicăm bine, atât timp cât amândoi ne orientăm spre aceleași obiective, de reformă”, a declarat Ioana Mihăilă în prima conferință de presă organizată după preluarea mandatului de ministru al Sănătății.

Ea a precizat că echipa cu care va lucra la minister nu este încă completă: „Echipa este în curs de formare și probabil că în următoarele zile va fi în curs de consolidare. O mare parte din medicii care au ajutat-o pe doamna doctor Moldovan vor rămâne alături de noi și mă aștept ca, cu ajutorul lor, să nu existe mari fracturi în cele două metode de a gestiona criza Covid”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Noul ministru al Sănătății susține că nu va „șterge cu buretele” proiectele începute de Vlad Voiculescu, dar a precizat: „acesta este mandatul meu”.

„Nu pot să spun că voi șterge cu buretele aspirațiile comune pe care le-am avut împreună cu Vlad Voiculescu, dar perioada care urmează este cu Ioana Mihăilă la Ministerul Sănătății, iar mandatul este al meu”, a mai spus Ioana Mihăilă.