• Potrivit preşedintelui, ministrul Apărării Naţionale este mandatat să aprobe eventualele modificări de personal, tehnică militară şi privind perioada de dislocare în cadrul detaşamentului macedonean.
  • În urma discuţiilor bilaterale dintre autorităţile politice din România şi din Macedonia de Nord, autorităţile politice macedonene au aprobat participarea la activităţile de vigilenţă sporită pe teritoriul României cu un detaşament de infanterie şi tehnică aferentă.
  • Structura macedoneană este subordonată Brigăzii Multinaţionale de Sud-Est şi este dislocată în garnizoana Caracal.

Preşedintele Klaus Iohannis informează Parlamentul României că, a aprobat intrarea, staţionarea şi operarea detaşamentului din Macedonia de Nord pe teritoriul României, în scopul îndeplinirii misiunilor subsumate consolidării posturii de descurajare şi apărare a NATO.

„În contextul conflictului declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, SACEUR a propus şi a primit sprijinul naţiunilor aliate pentru iniţierea unor măsuri de vigilenţă sporită pentru consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic. În acest sens şi în concordanţă cu deciziile adoptate la Summit-ul de la Madrid din 28 – 30 iunie, s-a hotărât extinderea prezenţei forţelor aliate pe teritoriul ţării noastre, ca răspuns la dinamica situaţiei de securitate regională. În urma discuţiilor bilaterale dintre autorităţile politice din România şi din Macedonia de Nord, autorităţile politice macedonene au aprobat participarea la activităţile de vigilenţă sporită pe teritoriul României cu un detaşament de infanterie şi tehnică aferentă”, transmite preşedintele României, Klaus Iohannis, Parlamentului.

Structura macedoneană este subordonată Brigăzii Multinaţionale de Sud-Est şi este dislocată în garnizoana Caracal pentru a participa la exerciţii şi activităţi de instruire în comun, precum şi în cadrul operaţiilor aliate, începând cu luna noiembrie 2022.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Iohannis spune, în scrisoarea adresatră preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, că în urma analizei de securitate din regiune şi a solicitărilor Alianţei Nord-Atlantice, în conformitate cu art. 119 din Constituţia României şi cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armatelor străine pe teritoriul României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la propunerea prim-ministrului României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, „informez Parlamentul României că am aprobat intrarea, staţionarea şi operarea detaşamentului din Macedonia de Nord pe teritoriul României, în scopul îndeplinirii misiunilor subsumate consolidării posturii de descurajare şi apărare a NATO”.

Potrivit preşedintelui, ministrul Apărării Naţionale este mandatat să aprobe eventualele modificări de personal, tehnică militară şi privind perioada de dislocare în cadrul detaşamentului macedonean, în funcţie de necesităţile operaţionale şi de evoluţia de securitate în regiune, cu informarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.