- Iohannis spune că amânarea alegerilor ar fi un abuz, mai ales față de românii stabiliți în diaspora
- Șeful statului afirmă că dacă Guvernul decide măsurile în cazul epidemiei COVID-19, tot Executivul trebuie să stabilească data alegerilor
- CCR a decis că Parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare
Președintele Klaus Iohannis a trimis în Parlament pentru reexaminare Legea prin care Parlamentul stabilește data alegerilor legislative.
Președintele precizează că Executivul a adoptat Hotărârea nr. 744/2020, prin care a stabilit că data desfășurării alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților este ziua de duminică, 6 decembrie 2020. De asemenea, în aceeași zi, a fost adoptată și Hotărârea nr. 745/2020 pentru aprobarea calendarului acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020.
Șeful statului amintește că potrivit acestui calendar, au fost deja desemnați judecătorii în birourile electorale, au fost puse deja la dispoziția biroului electoral de circumscripție pentru românii cu domiciliul sau reședința în afara țării listele electorale din străinătate pentru votul prin corespondență, a fost actualizat Registrul electoral, s-au depus listele de candidați și candidaturile independente pentru circumscripția pentru românii cu domiciliul sau reședința în afara țării, s-au definitivat candidaturile organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale pentru toate circumscripțiile electorale.
„Așadar, în prezent, există cetățeni români pentru care deja a debutat și se află în derulare exercițiul dreptului de a fi ales, în condițiile art. 37 din Constituție. Față de această împrejurare, apare evident faptul că orice intervenție ce ar avea ca efect amânarea datei alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților s-ar putea constitui într-un abuz și o vătămare a drepturilor electorale ale cetățenilor români, și în special a celor din diaspora, în privința cărora procedurile sunt deja declanșate și se află în etape avansate”, menționează Klaus Iohannis în solicitarea adresată Parlamentului.
Iohannis mai spune că Parlamentul este obligat să țină cont de întreaga jurisprudență a Curții Constituționale.
Șeful statului mai spune că dacă alegerile se amână acest lucru va bulversa procesul electoral aflat în curs de derulare.
„Dat fiind contextul excepțional traversat de România și de întreaga lume, Guvernul este autoritatea care adoptă măsurile aferente combaterii efectelor crizei epidemiologice generate de pandemia de COVID-19 și asigură implementarea lor. Din această perspectivă, decizia cu privire la data organizării alegerilor parlamentare nu poate fi luată decât în strânsă corelare cu aceste măsuri, Guvernul fiind singura autoritate care are capacitatea administrativă și posibilitatea de a prezenta Parlamentului fundamentarea unei asemenea decizii”, transmite Iohannis.