• Klaus Iohannis: Nu a existat nicio dronă care a ajuns în România
  • Oleg Nikolenko a declarat că una dintre dronele folosite de ruși în atacul asupra portului ucrainean de la Dunăre Izmail ar fi căzut pe teritoriul României.
  • Iohannis spune că România are control total asupra spațiului său național, dar că este îngrijorat de atacurile de la graniță.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, la Cincu, că „nu a existat nicio piesă, nicio dronă și nicio altă parte a vreunui dispozitiv care a ajuns în România”. Iohannis spune că România are control total asupra spațiului său național, dar că este îngrijorat de atacurile care au loc la o distanță foarte mică de granița românească. A menționat că au avut loc atacuri chiar la 800 de metri de granița României.

Șeful statului asigură că nu a existat nicio amenințare concretă pe teritoriul României, dar că sunt în alertă din cauza proximității acestor atacuri de granița țării.

Spune că a vorbit cu ministrul Apărării despre la astfel de atacuri și a subliniat că România se bucură de garanții de securitate puternice în cadrul NATO.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Totuși, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev, Oleg Nikolenko, a declarat că una dintre dronele folosite de ruși în atacul asupra portului ucrainean de la Dunăre Izmail ar fi căzut pe teritoriul României. Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a infirmat informațiile despre dronele rusești căzute pe teritoriul românesc și a subliniat că aceste atacuri nu au fost amenințări directe pentru România.

Rusia a atacat în urmă cu două nopți, pentru a treia oară portul Izmail, de la granița cu România.

Dmitro Kuleba, șeful diplomației de la Kiev, spune că dovezi fotografice în acest sens și a sugerat că România ar putea ezita să recunoască acest lucru pentru a evita o escaladare a situației.

Citește și