• Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, despre declaraţiile ministrului Apărării, Vasile Dîncu.
  • USR a depus o solicitare la Biroul Permanent pentru ca ministrul Apărării, Vasile Dîncu, să fie chemat la Camera Deputaţilor.
  • Acesta trebuie să dea explicaţii cu privire la „declaraţiile recente prin care amplifică propaganda rusească şi aduce prejudicii parteneriatelor României cu UE şi NATO”.

Unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent presa să afle aceste poziţii, a spus preşedintele Klaus Iohannis, întrebat despre declaraţiile ministrului Apărării Vasile Dîncu. Şeful statului susţine că doar Ucraina poate stabili când, cum şi ce negociază.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, despre declaraţiile ministrului Apărării, Vasile Dîncu, care ar fi spus că singura şansă a păcii în acest mement poate să fie o negociere cu Rusia.

„În acest război Rusia atacă Ucraina. Ucrainenii plătesc preţul de sânge în acest război şi trebuie să acceptăm ideea cu toţii că doar Ucraina va decide când şi cum şi ce negociază. Această poziţie este poziţia noastră oficială, este poziţia oficială a UE şi probabil unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei să afle aceste poziţii”, a declarat Iohannis.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

USR a depus o solicitare la Biroul Permanent pentru ca ministrul Apărării, Vasile Dîncu, să fie chemat la Camera Deputaţilor, pentru a da explicaţii cu privire la „declaraţiile recente prin care amplifică propaganda rusească şi aduce prejudicii parteneriatelor României cu UE şi NATO”.

„Nu este prima dată când ministrul Apărării îşi dovedeşte din plin incompetenţa, dar ultimele declaraţii, potrivit cărora NATO şi SUA trebuie să negocieze cu Rusia, pentru că politicienii ucraineni nu-şi pot asuma pierderi de teritorii, le întrec pe toate. Înţelegem că PSD – asemenea celorlalte partide din vechea clasă politică – este plin de trompete ruseşti, dar este inacceptabil ca ministrul român al Apărării să manifeste public poziţii disonante cu partenerii europeni şi internaţionali. Îl aşteptăm pe domnul Dîncu să explice în Parlament de ce îmbrăţişează tot mai des retorica Kremlinului, cum îi aşteptăm şi pe domnii Ciucă şi Ciolacu să ia atitudine faţă de prestaţia tot mai lamentabilă a ministrului Vasile Dîncu”, a declarat Ionuţ Moşteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaţilor.