Iohannis: România beneficiază de garanţii de securitate şi protecţie ca niciodată în istoria sa

klaus-iohannis

klaus-iohannis

România beneficiază de garanţii de securitate şi protecţie ca niciodată în istoria sa, a spus, duminică, preşedintele Klaus Iohannis, adresându-se militarilor NATO prezenţi la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus că prezenţa militarilor NATO, pe teritoriul României, reprezintă expresia cea mai concretă a coeziunii şi unităţii aliate.

„Faptul că dumneavoastră sunteţi aici le va da românilor şi mai multă încredere că, indiferent de evoluţiile din perioada următoare, România beneficiază de garanţii de securitate şi de protecţie ca niciodată în istoria sa. Alături de colegii voştri, militarii români, sunteţi scutul de apărare a valorilor euroatlantice care ne unesc şi ne inspiră: democraţia, respectarea drepturilor omului şi statul de drept. Împreună, uniţi, vom apăra aceste principii şi valori”, a spus şeful statului.

El le-a urat militarilor succes în activităţile de pregătire şi în misiunile pe care le vor îndeplini. Mesajul a fost transmis de preşedinte în limbile română, engleză, franceză, germană şi italiană.

Iohannis a amintit că România îşi va consolida propria capacitate de apărare prin creşterea cheltuielilor militare de la 2% din PIB, cât sunt în prezent, la 2,5%.

Într-un discurs anterior, la tabăra de la Siret, președintele țării a declarat că România nu va fi implicată în conflictul militar din Ucraina, la fel cum nu va fi implicată nici NATO. Întrebat ce va face România dacă va fi atacată, Iohannis a răspuns că nu există un scenariu în care România să fie ameninţată: „E ţara noastră şi aici rămânem”.

Preşedintele a mai spus că nu este niciun calcul că România va fi implicată în conflict.

Exit mobile version