• Publicistul Ion Cristoiu afirmă că războiul din Ucraina face ca alegerile prezidenţiale din Franţa să fie cruciale pentru Europa.
  • În opinia sa, realegerea lui Emmanuel Macron în fruntea Franţei ar însemna salvarea Europei, liderul de la Elysee fiind singurul nesupus de emoţiile colective care duc la escaladarea conflictului din Ucraina.
  • Ion Cristoiu a adăugat că, în ceea ce priveşte rezultatul turului al doilea al scrutinului prezidenţial din Franţa, totul este pe muche de cuţit, punctul forte a lui Macron fiind, deocamdată, continuitatea.

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că războiul din Ucraina face ca alegerile prezidenţiale din Franţa să fie cruciale pentru Europa şi pentru evitarea unui al treilea Război Mondial deoarece e nevoie de continuitate într-un moment în care Germania devine din ce în mai invizibilă în politica europeană după plecarea Angelei Merkel.

„Alegerile din turul al doilea sunt cruciale, după părerea mea, nu numai pentru Franţa. Sunt şi pentru Europa şi chiar pentru evitarea unui al treilea război mondial. Dacă învinge Emmanuel Macron există o continuitate. A fost 5 ani preşedinte, ştie dosarele, ştie manetele. El până acum, dintre liderii europeni, s-a arătat cel mai rezistent la modele care bântuie acum prin Europa, să te ducu la Kiev să formulezi cuvinte foarte dure. El a fost şi împotrivă, a încercat să negocieze. Dacă cineva ar avea interesul unui al treilea Război Mondial sau a unei distrugeri a Europei, forţa respectivă ar trebui să lucreze pentru Marine Le Pen. Ea nu are experienţă. Chiar dacă ar avea, chiar dacă ar fi geniu îi trebuie un an”, a afirmat publicistul vineri seara la emisiunea Gândurile lui Cristoiu.

Ion Cristoiu susţine că plecarea Angelei Merkel şi venirea lui Olaf Scholz la conducerea Germaniei este un ghinion nu numai al Europei, ci şi al lumii.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Avem un exemplu pe cancelarul german Olaf Scholz, catastrofal. A fost un ghinion al Europei şi al lumii faptul că nu a mai rămas Angela Merkel. Merkel…nu e vorba de prietenie cu Putin, trebuia să ştii dosarele, să ţii în mână sistemul. Scholz e un fel de Dan Barna neamţ, care e şi mai rău. Măcar Dan Barna, român fiind, mai are o sclipire aşa, latină. Dar să fii şi Dan Barna neamţ, chiar că e ca dracu. Scholz nici nu a câştigat alegerile. A fost o legendă pentru că Partidul Socialist german nu a fost la Putere vreo 14 ani. Normal era ca acum, după atâta guvernare de dreapta, să câştige cu 60%. A câştigat destul de firav, e cu acea coaliţie semafor, o colecţie de două partide lipsite de experienţă politică. Sunt mai mult de facebook, de social-media şi asta se vede”, a explicat publicistul.

În opinia sa, realegerea lui Emmanuel Macron în fruntea Franţei ar însemna salvarea Europei, liderul de la Elysee fiind singurul nesupus de emoţiile colective care duc la escaladarea conflictului din Ucraina.

„Realegerea lui Macron poate fi salvarea Europei pentru că mecanismul care duce la al treilea Război Mondial este cel din primul Război Mondial. Nimeni nu a vrut să fie Război Mondial şi a fost, nimeni nu credea că va fi război. Principala cauză a primului Război Mondial, deşi se adunaseră foarte multe, a fost că toţi se jucau cu mobilizarea, cu ameninţarea (…) Aşa şi acum, cu excepţia lui Macron, liderii europeni sunt supuşi emoţiilor colective de moment şi iau decizii care escaladează conflictul.  Biden nu are responsabilitatea cuvintelor. Când spui că acolo a fost genocid nu mai poţi niciodată să stai de vorbă cu Putin. În politica externă nu te poţi juca cu cuvintele, când ai zis că ăla e criminal de război nu mai poţi să dai mâna cu el. Poate te obligă viaţa să dai mâna cu el, în sensul acesta. Nu e vorba de adevăr sau neadevăr. E vorba că dacă ai zis că e genocid nu mai e cale de întoarcere şi ajungi la război. E un fel de joc. El zice lasă că că zic că nu se întâmplă nimic, dar nu ai de unde să ştii”, a argumentat publicistul.

Ion Cristoiu mai spune că dacă Macron ar câştiga un al doilea mandat  în fruntea Franţei ar fi o premieră, deoarece acum nu mai poate fi creată  atmosfera care i-a adus victoria din 2017.

„La ultimele două scrutine prezidenţiale, şi Sarkozy, şi Hollande au câştigat câte un singur mandat. Dacă Macron ar câştiga acum, ar fi o premieră. Data trecută, cum spunea Radu Portocală în cartea lui Golul răsunător, tradusă şi la Editura Mediafax, a fost scenariul de la noi, din 2004, cu Vadim Tudor. Adică, în 2017, Macron a reuşit să o aducă în turul al doilea pe Marine Le Pen, şi după asta, între cele două tururi, s-a creat, ca şi în cazul din 2004, o atmosferă Jos fascismul, ceea ce nu mai e valabil acum, din cauza a două noi realităţi. Marine Le Pen s-a bruxelizat un pic. Ea are un mare avantaj. S-a creat la dreapta ei Zemour. Aşa cum AUR e de mare folos PSD. Ea părea frecventabilă în comparaţie cu Zemmour. Doi. Ea a evitat orice tip care făcea atacuri antisemite. Data trecută a pierdut pentru că era considerată antisemită, fascistă. În ultima vreme, ea a schimbat numele partidului şi partea aceea extremistă, cu Jos emigranţii, a fost preluată de Zemmour. Dovadă că acum nu se mai poate crea nimic. Macron a intrat destul de lejer în turul doi, a neglijat. Turul întâi a arătat o mare preocupare a francezilor pentru nivelul de trai. Şi Marine Le Pen şi Melenchon s-au dus şi s-au interesat de problemele cetăţenilor, acum face şi Macron”, a explicat publicistul.

Ion Cristoiu a adăugat că, în ceea ce priveşte rezultatul turului al doilea al scrutinului prezidenţial din Franţa, totul este pe muche de cuţit, punctul forte a lui Macron fiind, deocamdată, continuitatea.

„Punctul forte pentru care l-aş vota eu pe Macron este continuitatea. Nu cred că poporul francez e atât de dezechilibrat, confuz mintal încât să aleagă pe cineva nou acum. E un război mondial economic şi ai nevoie de continuitate. Şi dacă ar veni Napoleon, trebuie cel puţin o jumătate de an până cunoaşte dosarele. Una e să ştii dosarele. E pe muchie de cuţit pentru că diferenţa este mică, ordinele date şi de Melenchon şi de Zemmour nu cred că se vor respecta. Se poate ca aceia care l-au ales pe Macron în primul tur să nu se mai ducă la al doilea tur. Până acum el nu a reuşit să creeze primejdia. Nu a reuşit să creeze Jos fascismul. Adică ai o mare problemă cu electoratul tău. Macron nu are un electorat care moare după el. Are un electorat să zicem anti- Marine Le Pen, un vot negativ, dar data trecută a mers, acum nu se vede”, a mai spus publicistul.

Ion Cristoiu spune însă că un moment important va fi confruntarea directă dintre Macron şi Le Pen, dezbaterea televizată de peste două ore cu cei doi candidaţi fiind programată la 20 aprilie, ora 22.00, ora României: „Va fi un moment foarte important dezbaterea dintre cei doi candidaţi e pentru că echipa lui Macron pariază foarte mult pe lipsa de pregătire a lui Marine Le Pen. Se va urmări şi va fi o dezbatere pe teme economice. Macron a dat înapoi în legătură cu pensiile, care era catastrofală. Reforma aia a lui nemulţumea foarte mulţi pensionari şi a mai îndulcit-o”.