- O depeşă AFP (Agenţia care a făcut din băştinaşa Emilia Şercan un Navalnîi al României!), intens publicitată de presa noastră de Război, scrie următoarele:
- „Rusia a trimis discret cel puţin 300 de milioane de dolari în total unor partide politice şi candidaţi din peste 20 de ţări după 2014 pentru a-şi exercita influenţa, potrivit unei estimări a serviciilor de informaţii americane publicate marţi.”
- Cînd vor să intoxice, ziariştii occidentali apelează la trucul (necunoscut, din nefericire pentru el, de Caracudi din Cişmigiu) de a cita Serviciile de informaţii americane.
O depeşă AFP (Agenţia care a făcut din băştinaşa Emilia Şercan un Navalnîi al României!), intens publicitată de presa noastră de Război, scrie următoarele:
„Rusia a trimis discret cel puţin 300 de milioane de dolari în total unor partide politice şi candidaţi din peste 20 de ţări după 2014 pentru a-şi exercita influenţa, potrivit unei estimări a serviciilor de informaţii americane publicate marţi.”
Cînd vor să intoxice, ziariştii occidentali apelează la trucul (necunoscut, din nefericire pentru el, de Caracudi din Cişmigiu) de a cita Serviciile de informaţii americane.
Serviciile de informaţii americane, vorba lui Ziţa din De-ale carnavalului, e multe. De ce nu se invocă un anume serviciu american de informaţii, CIA sau al Pentagonului sau al Marinei? Din acelaşi motiv pentru care se citează în succesiunile de fake newsuri despre Războiul din Ucraina, Serviciile secrete militare britanice, cînd, potrivit oricărei căutări pe Google, Marea Britanie are un singur serviciu militar secret:
Serviciul Militar de Informaţii (DIS), parte integrantă a Ministerului Apărării.
Se apelează la citarea mai multor servicii de informaţii dintr-o ţară pentru a face dificilă, dacă nu chiar imposibilă, verificarea fake news- urilor de către un posibil ziarist independent. Dacă scrii într-un fake news întocmit în chip grosolan, CIA sau MI 6, există riscul ca serviciul respectiv să dezmintă, îngrijorat că se poate compromite prin punerea pe seama lui a unei gogoşi de presă. Dacă scrii Serviciile de informaţii americane, nu există nici un risc. Că doar n-o să procedeze CIA precum prostul din baie, reacţionînd că nu e vorba de ea.
Trecînd peste acest amănunt, care trimite la felul strălucit în care presa occidentală slujeşte nu Adevărul, ci Minciuna, o posibilă împărţire a celor 300 de milioane de dolari la cel puţin 20 de lideri politici din lume (nu cred că sînt mai mulţi de unul dintr-o ţară) face 15 milioane de dolari pe persoană. Hai să-i zicem că n-au fost doar 20, c-au fost 50. Face 6 milioane de dolari de persoană. Aşadar, un lider politic din lumea de azi a luat 6 milioane de dolari pentru a servi interesele Rusiei.
Liderii politici români servesc, fiecare în parte şi toţi la un loc, cu un sîrg ieşit din comun interesele Statelor Unite ale Americii. Evident, vînzînd interesele naţionale ale României.
Cît ia fiecare pentru asta?
Ne răspund două exemple. În 2017, Klaus Iohannis a sacrificat bugetul României prin cumpărarea de arme de peste 6 miliarde de dolari de la americani. Cît a primit pentru asta? 6 milioane de dolari? Cinci milioane de dolari? Un milion? Nici vorbă. A primit doar o bătaie pe umăr. Că atît i-a dat la conferinţa de presă comună de la Casa Albă, din 9 iunie 2017, Donald Trump. Din vizită, Klaus Iohannis s-a întors cu decizia de a cumpăra arme second hand americane de 6 miliarde de dolari.
Să luăm un alt exemplu.
Virgil Popescu, nefericitul ministru al Energiei, a înlesnit un contract păgubos dintre Romgaz şi o companie americană prin care aceasta din urmă s-a pricopsit cu suma de un miliard şi 60 de milioane de dolari dată de statul român. Ce i-au oferit americanii liderului PNL în schimbul acestei afaceri? 6 milioane de dolari, cum au dat ruşii liderilor politici care le-au vîndut ţara?
Americanii n-au dat nimic. Americanii s-au răscumpărat prin prezenţa lui David Muniz, însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, la nunta cu lăutari a fiicei lui Virgil Popescu. Pentru ministru a fost un mare cadou, mai ales că în România slujirii la Curtea Marelui Licurici o asemenea prezenţă te salvează de la orice tentativă de a fi remaniat. Pentru David Muniz a fost o plăcere. A mîncat şi a băut pe gratis şi, în plus, a văzut şi cum se nuntesc babuinii moldo – valahi.