Ion Cristoiu: Avantajul de a fi cenzurat

• Ion Cristoiu: Am mai scris, invocînd publicistica lui Nae Ionescu, despre cenzura făţişă sau mascată din anii interbelici. După ce se opera pe articol, ziarul îl publica plin de spaţii albe, peste care tipărea cuvîntul Cenzurat. Era pentru ziar şi un instrument de ridicare a tirajului.
• Ion Cristoiu: Pe de alta, fiecare ziar se fălea cu persecuţiile din partea Puterii. Cota de interes şi prin asta cota de vînzări creştea. Şmecheria era adîncită de posibilitatea ziarului de a avertiza asupra cenzurării. O folosea mai ales Stelian Popescu.
• Ion Cristoiu: Chestiunea cenzurii îl obsedează pe Stelian Popescu. Atacul e purtat nu numai dinspre democraţie, dar şi dinspre interesul guvernanţilor. O mare parte din timp e cheltuită de Stelian Popescu pentru a convinge că principala victimă a cenzurii e chiar guvernul care a instituit-o.

Am mai scris, invocînd publicistica lui Nae Ionescu, despre cenzura făţişă sau mascată din anii interbelici. După ce se opera pe articol, ziarul îl publica plin de spaţii albe, peste care tipărea cuvîntul Cenzurat. Era pentru ziar şi un instrument de ridicare a tirajului. Un articol cenzurat astfel se citea cu mai mult interes decît unul normal, cumpărătorul (pînă la urmă, ca să citeşti ziarul trebuia să-l cumperi) bătîndu-şi capul să-şi dea seama cam ce s-a cenzurat, evident, pentru el lucruri grave, care ameninţau pe bune Guvernul. Pe de alta, fiecare ziar se fălea cu persecuţiile din partea Puterii. Cota de interes şi prin asta cota de vînzări creştea. Şmecheria era adîncită de posibilitatea ziarului de a avertiza asupra cenzurării. O folosea mai ales Stelian Popescu.

Articolul Cuvîntul Regelui din Universul, 7 ianuarie 1935, se încheie astfel:

„Cenzura a tăiat mai multe pasagii din acest articol, aşa că el nu are, mai ales în partea de la început, înţelesul complet. Faţă de samavolnicia guvernului, nu există decît o singură sancţiune: judecata opiniei publice.”

Un alt articol, Adevărata Restauraţie, din Universul, 10 iunie 1935, trimite la cenzurarea articolului din numărul anterior:

„Chiar ieri, cenzura a operat articolul meu asupra Echilibrului bugetar, articol care nu conţinea nimic în stare să întunece nici prestigiul Coroanei, nici principiile constituţionale, nici măcar liniştea vreunor personalităţi considerate ca demne să fie apărate de foarfecele cenzurei. Nimic n-ar fi putut tulbura mai mult armonia bucuriei care însufleţea ieri pe toţi cetăţenii, ca această nouă ispravă a cenzurei, care a provocat îngrijorare, care a născut în sufletul cititorilor bănuieli exagerate şi care a făcut pe atîta lume să-mi telefoneze în tot cursul zilei şi să mă întrebe ce destăinuiri grave conţinea articolul meu.

Iată rezultatele la care se ajunge cu cenzură şi stare de asediu.”

Stelian Popescu confirmă, aşadar, interesul mult mai mare stîrnit de apariţia articolului cenzurat decît dacă ar fi apărut fără rîndurile sau pasajele albe.

Chestiunea cenzurii îl obsedează pe Stelian Popescu. Atacul e purtat nu numai dinspre democraţie, dar şi dinspre interesul guvernanţilor. O mare parte din timp e cheltuită de Stelian Popescu pentru a convinge că principala victimă a cenzurii e chiar guvernul care a instituit-o. Iată un exemplu în articolul, Aviaţia trădare sau incapacitate, Universul, 26 noiembrie 1935:

„Nu este uşoară arta de a guverna oamenii. Ea cere înainte de toate prevedere şi darul acesta nu-l poate avea cel dintîi om de pe stradă, căruia norocul i-a ieşit înainte. De aceea proverbul nostru bătrînesc «Dă-mi Doamne mintea de pe urmă, întîi» cuprinde o întreagă înţelepciune cu care nu oricine se poate lăuda. Acest proverb mi-a venit în minte văzînd cele ce s-au petrecut în ultimele zile şi despre care presa, avînd căluşul în gură, nu s-a putut ocupa. Publicul le-a aflat însă deformate şi în proporţii nebănuite, graţie lipsei acelei minţi de pe urmă, pe care Dumnezeu nu a voit să o dea – ca să nu facă ceea ce au făcut – celor cărora le-a revenit sarcina de a ne guverna.

Desigur că se va găsi printre numeroşii mei cititori, cel puţin unul, care să-mi scrie şi de astă dată că nu înţelege aceea ce vreau să spun. Îi voi reaminti însă, că sînt nevoit să scriu, cum scriu, pentru, că poate măcar aşa, sau, cel care mă cenzurează nu va înţelege aceea ce vreau să spun şi astfel eu voi fi putut spune ce trebuie să ştie, sau cititorul va găsi în el destul revoltă sufletească, pentru a cere ca nepriceputul care ordonă să se facă cenzura aşa cum se face, să plece de la locul unde a fost cocoţat graţie unor triste împrejurări.

Vreau iubite cititor, de patru luni de zile să-ţi spun ceva despre AVIAŢIE. Am încercat poate de douăzeci de ori sub diferite forme să scriu aceea ce trebuie cunoscut de toată lumea, dar n-am reuşit, pentru că nepriceputul, care a ordonat instrumentelor lui docile să mă cenzureze, nu mă lasă.

El nu ştie nici atît măcar că, în mintea acelora care au născocit cenzura închipuindu-şi că pot să guverneze cu ajutorul ei, această măsură menită să împiedice răspîndirea minciunei, a calomniei şi a demoralizării, iar nu să acopere adevărul şi să împiedice a se arăta ce trebuie făcut în mod onest, în interesul tuturor.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro