Ion Cristoiu: Când Sadoveanu declara că în România „Comunismul nu a prins rădăcini niciodată”

• Ion Cristoiu: Adevărul din 13 iulie 1937 publică la pagina a 3-a grupajul Un sfert de oră cu d. Mihail Sadoveanu, directorul politic al ziarelor noastre. Un interview apărut în Vittel Jurnal.
• Ion Cristoiu: Din interviu, desprind aceste rînduri ce ar putea să surprindă pe cei care au citit Mitrea Cocor, nu însă şi pe noi, care ştim cît de bine s-a orientat politic marele scriitor.
• Ion Cristoiu:”Comunismul nu a prins rădăcini niciodată într’o populaţie ţărănească în proporţie de 80 la sută, individualistă şi care are un puternic instinct de proprietate.”

Interviu mai puţin cunoscut. Adevărul din 13 iulie 1937 publică la pagina a 3-a grupajul Un sfert de oră cu d. Mihail Sadoveanu, directorul politic al ziarelor noastre. Un interview apărut în Vittel Jurnal.

Rostul interviului îl aflăm din aceste precizări:

„«În Vittel Jurnal» a apărut un interview luat directorului nostru politic, care se află în cură în renumita staţiune franceză. Interview-ul – pe care-l reproducem mai jos – este precedat de următoarea introducere:

«Avem norocul ca d. Mihail Sadoveanu, distins scriitor român, fost preşedinte al Senatului României, să fie oaspetele izvoarelor noastre. Cu siguranţa că vom răspunde dorinţei cititorilor noştri, am rugat pe strălucitul nostru oaspe să ne împărtăşească impresiile sale asupra Franţei în primul rînd, apoi asupra Vitell-ului şi să ne spuie cîteva cuvinte despre ţara lui, pe care o iubim şi pe care d-sa a slujit-o atît de bine în viaţa publică şi în viaţa literară.

D. Sadoveanu este acum directorul politic al Adevărului şi Dimineţii, două mari ziare care-şi fac o datorie din a sluji democraţia şi cultura românească.»”

Din interviu desprind aceste rînduri ce ar putea să surprindă pe cei care au citit Mitrea Cocor, nu însă şi pe noi, care ştim cît de bine s-a orientat politic marele scriitor:

„– Care e politica dominantă a României?

– Politica ţării mele se orientează spre liberalism şi democraţie.

Partidele de guvernămînt cele mai puternice, cu toate dificultăţile vremii, continuă să aibă încredere în instituţiile care au prezidat la stabilirea şi progresul statului român.

M. S. Regele Carol, care e foarte iubit, se găseşte în fruntea tuturor bunelor iniţiative economice şi mai ales culturale.

– Şi comunismul?

– Comunismul nu a prins rădăcini niciodată într’o populaţie ţărănească în proporţie de 80 la sută, individualistă şi care are un puternic instinct de proprietate.”

*

Binecuvîntare. Experienţa transformării peste noapte a celui proţăpit în funcţie am avut-o mulţi dintre noi, ziariştii. Politicianul devenit ministru sau chiar prim ministru, pînă atunci om ca toţi oamenii şi faţă de noi amic sau doar cunoscut devine de nerecunoscut. Tudor Arghezi vorbeşte de experienţa asta în Cuvîntare la Ateneul Român cu prilejul sărbătoririi a 50 de ani de activitate literară, Rampa, 1 ianuarie 1947:

„Vă rog să suportaţi şi de la mine un discurs.

O grupare de tineri, care pretind că cincizeci de ani de activitate literară însemnează în mişcarea vieţii un soroc şi un destin, au luat, fără ştirea mea, iniţiativa unei sărbătoriri a ficţiunilor mele. Această petrecere cu vorbe, cu muzică şi cu balet are loc astă-seară la Ateneu, la ora cinci.

Vineri dimineaţa, adică alaltăieri, am primit acasă vizita domnului Ion Pas. Pot să-i vorbesc deschis domnului ministru al Artelor despre domnul Pas, fiindcă nu-i este prea străin.

Cu domnul Pas mă ştiu de vreo douăzeci şi cinci de ani pe ministrul Artelor l-am cunoscut abia de două zile. Intrînd în căminul meu, am cutezat să-l întreb: «Sînt foarte încurcat, că nu ştiu cum să vă zic. Să vă zic domnule ministru, ori să-ţi zic domnule Pas?…»

Dintr-o lungă şi repetată experienţă învăţasem că un prieten ori un camarad cînd e atins de binecuvîntarea guvernamentală se transformă brusc, în cincisprezece minute. Ochii lui nu mai privesc, buzele nu mai surîd, fizicul şi moralul capătă o legănare distrată, absorbit adînc în lucrul în tine. Lucrul în sine se găseşte situat cam pe la răspîntia supraomului cu eternitatea.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro