• Ion Cristoiu: Pe 6 martie 1949, la o intersecţie din Manhattan, New York, agenţii FBI o arestează pe Judith Coplon, funcţionară la Departamentul de Justiţie al SUA. În poşeta respectivei, agenţii găsesc 34 de documente ultrasecrete, pe care ea urma să le înmîneze agentului NKVD, Valentin Gubişev.
  • Ion Cristoiu: Judith Coplon a fost depistată ca agent al Moscovei în cadrul vastei operaţiuni cunoscute sub numele de Proiectul Venona. Punînd mîna pe codul sovietic, americanii purced, începînd cu 1946, la decriptarea mesajelor trimise Centrului NKVD, între 1942 şi 1945, de spionii de pe teritoriul SUA.
  • Ion Cristoiu: Trimisă în judecată, Judith Coplon scapă fără să facă o zi închisoare. Ea va muri în patul ei, cum se spune, în 2011, ca americancă de treabă, deşi deschiderea arhivelor de după 1990 a confirmat că fusese spioană NKVD. Principala cauză a eşecului FBI trimite la modalitatea prin care a fost descoperită Judith

6 martie 1949. O zi ce poate fi fixată, din perspectiva timpului istoric trecut, ca debutul isteriei americane numite maccarthism. Altfel zis, al spaimei colective că spionii sovietici sînt plantaţi peste tot în instituţiile SUA, de unde transmit Moscovei informaţii vitale în conflictul planetar numit Războiul Rece.

Pe 6 martie 1949, la o intersecţie din Manhattan, New York, agenţii FBI o arestează pe Judith Coplon, funcţionară la Departamentul de Justiţie al SUA. În poşeta respectivei, agenţii găsesc 34 de documente ultrasecrete, pe care ea urma să le înmîneze agentului NKVD, Valentin Gubişev, aflat la New York sub acoperirea de funcţionar la Secretariatul ONU.

Născută în 1922 (avea în 1949, 27 de ani), Judith Coplon e angajată, în 1943, după absolvirea Colegiului, la Departamentul de Justiţie al SUA. În 1944, e transferată la una dintre secţiile cele mai sensibile ale Departamentului:

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Cea dedicată urmăririi agenţilor străini infiltraţi în instituţiile americane.

În 1944, Judith Coplon e recrutată de NKVD sub numele de cod SIMA. Se creează astfel una dintre situaţiile care explică, din perspectiva zilei de azi, marile slăbiciuni ale Americii şi ale Occidentului în general în faţa URSS:

În instituţiile însărcinate cu urmărirea şi lichidarea spionilor ruşi lucrau exact spioni ruşi.

Domnişoara Judith Coplon, o americancă stilată, aparţinînd lumii bune, devenită trădătoare din convingeri comuniste, avea acces la toate rapoartele prin care FBI informa Departamentul de Justiţie asupra celor suspectaţi că sînt spioni ai ruşilor.

Ce mai încolo şi încoace.

Lupul-paznic la oi!

Judith Coplon a fost depistată ca agent al Moscovei în cadrul vastei operaţiuni cunoscute sub numele de Proiectul Venona. Punînd mîna  pe codul sovietic, americanii purced, începînd cu 1946, la decriptarea mesajelor trimise Centrului NKVD, între 1942 şi 1945, de spionii de pe teritoriul SUA. Graţie unei munci titanice, pînă în 1949, cînd ruşii descoperă Operaţiunea, sînt identificaţi 349 de agenţi sovietici infiltraţi în instituţiile americane, inclusiv la Casa Albă.

Spre finele lui 1948, decriptarea o identifică şi pe Judith Coplon.

Imediat, FBI o pune sub supraveghere. Se descoperă astfel că tînăra lua acasă documentele ultrasecrete, le copia, punea copiile în poşetă şi, în weekend, se urca în tren şi i le dădea lui Valentin Gubişev. În momentul arestării, în poşetă se aflau 34 de documente copiate.

Trimisă în judecată, Judith Coplon scapă fără să facă o zi închisoare. Ea va muri în patul ei, cum se spune, în 2011, ca americancă de treabă, deşi deschiderea arhivelor de după 1990 a confirmat că fusese spioană NKVD.

Principala cauză a eşecului FBI trimite la modalitatea prin care a fost descoperită Judith.

În instanţă, FBI n-a putut invoca Proiectul Venona, mulţumindu-se să vorbească despre un informator anonim.

Dacă ar fi dezvăluit sursa, FBI-ul ar fi obţinut condamnarea.

Riscurile ar fi fost însă uriaşe.

Pe de o parte, ruşii ar fi aflat că le fusese spart codul.

Pe de alta, americanii ar fi recunoscut că au interceptat telegrame diplomatice.

Uriaşul scandal mediatic, declanşat în SUA şi în Occident de Procesul intentat spioanei Judith Coplon a adus în prim-plan numele a doi români celebri: Nicolae Malaxa şi Nicolae Rădescu.

Printre documentele găsite în poşeta lui Edith Coplon se număra şi un Memoriu trimis directorului FBI, Edgar Hoover, la 11 mai 1948, de CIA, avînd drept subiect: Nicolae Malaxagrupare a emigranţilor.

La cererea judecătorului, FBI a fost obligat să prezinte în instanţă documentele ultrasecrete originale ale căror copii au fost găsite în poşeta spioanei. Presa americană a pus mîna astfel şi pe Raportul despre Malaxa şi l-a publicat.

Procesul Coplon s-a bucurat de o mediatizare neobişnuită în SUA şi în străinătate. Cînd FBI, spre enervarea lui Edgar Hoover, a trebuit să înfăţişeze în instanţă documentele, avidă de senzaţional, presa americană le-a exploatat la maximum.

Campania angajată de cuplul Vişoianu-Cretzianu împotriva lui Nicolae Rădescu se referă la conţinutul acestui Memoriu.

Iscălit de Alan R. McCracken, director adjunct al CIA, Documentul aduce în faţa opiniei publice americane afirmaţii extrem de stînjenitoare pentru Nicolae Malaxa. Destinul marelui industriaş în România e văzut ca stînd sub semnul relaţiilor profitabile cu toate puterile trecătoare: Regele Carol al II-lea, Garda de Fier, Mareşalul Antonescu, guvernul comunist. Aserţiunile din Document rezultau din denunţurile făcute de Max Auschnitt, fugit şi el în SUA, duşman de moarte al lui N. Malaxa încă de pe vremea lui Carol al II-lea. Acţiunea lui Auschnitt, care beneficiase şi de sprijinul lui Vişoianu şi Cretzianu, urmărise ca Nicolae Malaxa să nu primească viza de şedere în SUA, pe motiv că a fost colaboraţionist cu fascismul. Această acuzaţie se regăseşte în Document sub următoarea înfăţişare:

„3. În 1937, Malaxa a început colaborarea sa cu regimul nazist din Germania. A stabilit legături apropiate cu industriaşi germani, inclusiv cu Albert Goering, fratele lui Herman Goering. Malaxa i-a acordat lui Albert Goering participaţii la toate companiile sale, inclusiv la Combinatul Siderurgic de la Reşiţa.

4. Cam în acelaşi timp, subiectul a finanţat Garda de Fier din România, o organizaţie fascistă. După abdicarea Regelui Carol, în septembrie 1940, Malaxa a stabilit relaţii şi mai strînse cu Garda, care intrase în guvernul Generalului Ion Antonescu. Cînd a avut loc rebeliunea nereuşită a Gărzii contra lui Antonescu, în ianuarie 1941, s-a descoperit că Malaxa le procurase arme. Garda îşi fortificase sediul în aşa măsură, încît a fost nevoie de un bombardament de artilerie pentru a-l zdrobi. Ca urmare a nereuşitei rebeliunii, subiectul a fost arestat; a fost încarcerat scurtă vreme şi i-au fost confiscate fabricile. El şi-a asigurat sprijinul lui Mihai Antonescu, vice prim-ministru şi ministru de Externe, prin mită şi a fost eliberat din stare de arest la domiciliu. Cîteva dintre fabrici i-au fost înapoiate şi, cînd a fost răsturnat regimul Antonescu, negocierile privind înapoierea altor fabrici erau aproape de sfîrşit.“

Pentru campania dusă de cuplul Vişoianu-Cretzianu împotriva lui Nicolae Rădescu, partea cea mai importantă a Documentului era alta, şi anume cea referitoare la relaţiile bune ale lui Malaxa cu guvernul comunist.

„5. După lovitura de stat din 25 august 1944, Malaxa a încercat să părăsească România, dar nu a putut obţine paşaport. În scurt timp însă, el a stabilit bune relaţii cu comuniştii români şi cu autorităţile sovietice. A obţinut înapoierea a trei dintre fabricile sale pe care, anterior, regimul Antonescu nu i le înapoiase şi, în plus, i s-au dat compensaţii de aproximativ un milion de dolari, pentru profiturile pe care le-ar fi realizat în cei trei ani precedenţi dacă aceste fabrici s-ar fi aflat sub controlul său. Mi s-a raportat că această despăgubire a fost împărţită cu Partidul Comunist Român. Autorităţile sovietice au reclamat ca despăgubiri o mare fabrică de ţevi ce aparţinea lui Malaxa. Guvernul lui Groza, dominat de comunişti, i-a dat subiectului o despăgubire de 2.400.000 dolari, pe care acesta a împărţit-o, de asemenea, cu Partidul Comunist Român. Informaţia o deţinem din sursă serioasă. Deoarece Guvernul Român nu a putut plăti suma în dolari, lui Malaxa i s-a permis să schimbe în dolari plăţile primite în lei, prin vînzarea valutei româneşti către americani şi prin exporturi. El a realizat 2 milioane de dolari din vînzarea leilor către Comitetul de Ajutorare de la New York şi 400.000 de dolari prin exporturi.

6. Potrivit unor surse serioase, Malaxa a fost caracterizat de col. Finogenov, şef al Misiunii Economice Sovietice în România, ca fiind un om gata să vîndă România URSS-ului, dacă din această tranzacţie ar putea obţine un profit. Pentru acest motiv, Malaxa urmează să primească sprijinul comuniştilor români – se raportează că ar fi spus col. Finogenov“.

Marea lovitură dată lui Nicolae Rădescu de mediatizarea Memoriului constă în afirmaţiile despre relaţia dintre Nicolae Malaxa şi oamenii din jurul fostului premier, toţi adversari ai cuplului Vişoianu-Cretzianu:

„10. Malaxa a înfiinţat la New York o firmă sub numele «Corporaţia Economică Româno-Americană». Printre membrii Consiliului de Administraţie sînt Viorel Tilea, fost ministru la Londra, şi Grigore Gafencu, fost ministru de Externe. Brutus Coste, fost diplomat român şi apropiat al generalului Nicolae Rădescu, primeşte de la corporaţie 250 dolari lunar, chipurile pentru a pregăti raportarea asupra situaţiei din România.

11. Malaxa finanţează în prezent pe generalul Rădescu, care încearcă să organizeze mişcarea de rezistenţă. La rîndul său, Rădescu a sprijinit cererea lui Malaxa de prelungirea a vizei SUA. Colaboratorii lui Rădescu, şi anume Coste, difuzează versiunea conform căreia CIA a intervenit la Departamentul de Stat să asigure prelungirea de viză a lui Malaxa, pentru care, ca răsplată, Malaxa îi va oferi lui Rădescu 1.000.000 dolari, pentru a finanţa mişcarea de rezistenţă. Această versiune a fost dată de Coste cînd pleca de la o întrunire socială acasă la Lt. Col. David Scott Crist din Armata Americană, la adresa 2501 Que Street, Washington DC, pe 26 sau 27 aprilie.

12. Această încercare de a implica CIA în afacerile lui Malaxa şi Rădescu nu are de fapt nici o bază. Rădescu a propus ca această organizaţie să transmită anumite fonduri, care se ridicau doar la cîteva mii de dolari, către anumiţi colaboratori din străinătate. Datorită asocierii lui Rădescu cu Malaxa, cererea lui a fost respinsă“.

Un alt Document descoperit asupra persoane respective – despre care n-avem date că a fost publicat în presa americană – ne luminează niţel asupra afacerii. E vorba de Raportul Biroului Federal de Investigaţii din 15 mai 1948, privitor la d-nii Malaxa şi Rădescu, trimis generalului T. Vincent Quinn, adjunct al Ministerului Justiţiei, de Edgar Hoover, directorul FBI. Documentul dezvăluie că Nicolae Malaxa a constituit ţinta unei investigaţii a FBI pentru verificarea suspiciunii de a fi colaborat cu nemţii.

Operaţiunea FBI urma denunţurilor făcute de Max Auschintt şi de oamenii săi pentru ca Nicolae Malaxa să fie deportat din SUA. Se vede din Document că investigaţiile Agenţilor Speciali ai Diviziunii de teren din New York au conţinut şi o discuţie cu Nicolae Rădescu, pe 5 mai 1948, despre activitatea lui N. Malaxa în timpul guvernării Rădescu. Documentul dezvăluie şi amănuntul că N. Rădescu „în mod voluntar a depus o depoziţie sub jurămînt în favoarea lui Malaxa la Departamentul de Stat, deoarece el are nevoie de sprijinul lui Malaxa pentru a scăpa România de sub controlul comunist“.

Se dă un răspuns şi întrebării – perfect legitime – de ce a fost nevoie de Memoriul CIA către FBI. Documentul fusese cerut de FBI pentru a verifica informaţiile potrivit cărora Nicolae Malaxa e sprijinit de CIA în cadrul operaţiunilor speciale împotriva regimurilor comuniste din Est:

„În legătură cu aceasta, prezentul raport vă informează că prin memoriul din 11 mai 1948, Agenţia Centrală de informaţii a predat acestui Birou de informaţii care vă fuseseră aduse la cunoştinţă şi anterior. CIA declară că Malaxa îl finanţează în prezent pe Generalul Rădescu, care încearcă să organizeze o mişcare de rezistenţă şi că, la rîndul său, Rădescu a sprijinit cererea lui Malaxa de prelungire a vizei SUA. CIA raportează că susţinătorii lui Rădescu răspîndesc zvonul că C.I.A. a intervenit la Departamentul de Stat pentru a asigura prelungirea vizei lui Malaxa şi, în schimb Malaxa îi va achita lui Rădescu 1.000.000 dolari pentru finanţarea mişcării de rezistenţă.

C.I.A. a declarat că această încercare de a implica Agenţia în afacerile lui Malaxa şi Rădescu nu are fundament şi că de fapt Rădescu a propus Agenţiei să transmită anumite fonduri ce se ridică la doar cîteva mii de dolari, unor susţinători ai săi din străinătate. CIA a declarat că a respins această propunere din pricina relaţiilor lui Rădescu cu Malaxa.

Pentru a avea date suplimentare în legătură cu aceasta, anexăm o copie a memoriului către acest Birou de la C.I.A., cu data de 11 mai 1948“.

Scandalul Coplon a avut rezultatele pe care le ştim în confruntarea provocată de cazul Fondului Naţional Antonescu.

Istoricului de azi i se ridică în faţă cîteva semne de întrebare:

1) Avînd în vedere specificul Operaţiunilor Speciale, nu putem exclude ipoteza că Agenţia Centrală de Investigaţii minte afirmînd că n-are nici o legătură cu gruparea Nicolae Rădescu.

2) Potrivit tuturor datelor, FBI o plasează pe Judith Coplon sub supraveghere încă de la finele lui 1948. O dată depistată ca agent NKVD angajatei i se pun la dispoziţie doar documente false sau fără nici o importanţă.

Cele două Documente ajunseseră la Departamentul de Justiţie, sectorul în care lucra Judith Coplon, încă din mai 1948. Cum de le-a luat ea ca să le dea lui Valentin Gubişev abia la începutul lui martie 1949, în condiţiile manipulării de către FBI a documentelor menite să ajungă sub privirile lui Judith Coplon?

Sînt două posibile răspunsuri:

1) FBI i le-a plasat dinadins, alegîndu-le dintre cele cu adevărat importante.

2) FBI le-a fabricat, cum a făcut şi cu altele, considerînd că refugiaţii români din SUA ies din sfera intereselor naţionale ale SUA.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro