Ion Cristoiu: Ce scriam despre Donald Trump în 2016, cu opt ani în urmă

• Ion Cristoiu: Aşa cum am mai scris, deşi nu cred că va ajunge preşedinte al SUA (dacă-l alege Poporul, îl împuşcă un nou Lee Oswald, cît ai clipi!), Donald Trump trebuie luat în serios ca Fenomen al Americii din aceşti ani.
• Ion Cristoiu: Făcut curios de personalitatea unui necunoscut împotriva căruia se năpustise Lumea bună a politicii şi a presei din America şi din lume, am făcut rost de cartea sa Program – America crispată.
• Ion Cristoiu: Capitolul dedicat Politicii externe se întemeiază pe viziunea unei Americi care trebuie să rămînă Jandarmul lumii (…) Donald Trump crede însă că „Armata noastră stă prost!”. Drept soluţie de finanţare Donald Trump oferă americanilor şi Lumii aşa-zisa Notă de plată.

Jurnaliştii au găsit sintagma pentru a defini plastic alegerea lui Donald Trump ca al 47-lea preşedinte al Americii:

Noaptea care a schimbat Istoria.

Donald Trump nu e un necunoscut. A obţinut în 2016 nominalizarea din partea Partidului Republican, a cîştigat Preşedinţia, a pierdut-o în 2020 (cu scandal), a obţinut nominalizarea în 2024 şi tot în 2024 a cîştigat Preşedinţia învingînd-o la scor pe Kamala Harris, reprezentanta Democraţilor şi provocînd prin cucerirea Senatului de către Republicani cee ace s-a numit Furtuna Trump.

Cu toate acestea Lumea se întreabă Cine e Donald Trump şi ce vrea el, cum va administra lumea şi mai ales America.

Întrebările acestea au fost puse şi în 2016, cînd Donald Trump se înscrisese în cursa pentru Preşedinţia Americii stîrnind controverse planetare. Făcut curios de personalitatea unui necunoscut împotriva căruia se năpustise Lumea bună a politicii şi a presei din America şi din lume, am făcut rost de cartea sa Program – America crispată, am citit-o cu creionul în mînă şi am publicat mai multe comentarii pe cristoiublog.ro. Republic acum, după Noaptea care a schimbat Istoria, patru dintre ele convins că ele răspundeau în 2016 întrebărilor din 2024.

Cum vrea Donald Trump ca alte ţări (Germania, Japonia, Coreea de Sud, Arabia Saudită) să plătească Americii faptul că Armata americană le asigură protecţia

De fiecare dată cînd plec din ţară, am sentimentul mersului din provincie în Capitală. În Occident, presa e conectată la întîmplările şi evenimentele Planetei, într-o lume globalizată cu o influenţă copleşitoare asupra fiecărei ţări.

La noi, din cîte văd urmărind site-urile de ştiri, presa e obsedată de întîmplările şi evenimentele din oala cu ciorbă de perişoare care e politica românească.

În aceste condiţii, nu m-a surprins, cutreierînd prin raionul de cărţi al FNAC Bruxelles, să întîlnesc la Departamentul Istorie un grupaj de cărţi dedicat campaniei electorale din America. Pe stradă, văzusem un panou publicitar al lui Le Soir Magazine dedicat campaniei electorale din America. Se ofereau privirii şi, evident, cumpărării cărţile: Hillary Clinton „Le temps des decisions 2008-2013”, memoriile fostei secretar de stat al SUA traduse la Fayard în 2014, Hillary et Bill Clinton – L’obsession du pouvoir, de Thomas Snégaroff, apărută la Tallandier, Donald Trump, „L’Amérique paralysée”, traducerea în franceză, la Éditions du Rocher a cărţii lui Donald Trump din 2015 Crippled America. How to Make America Great Again (America paralizată . Cum să facem America din nou Mare), Le petit Trump illustré par l’exemple, pamflet scris de Francois Durpaire şi Kévin Picciau, şi tipărit la Nouveau Monde în iunie 2016.

Pe cartea lui Hillary Clinton m-am gîndit că nu merită să arunc banii. Prezentată drept Memorii, cartea nu e altceva decît varianta tipărită a lui Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai frumoasă din ţară?!

Am cumpărat cele două cărţi dedicate lui Trump. Pe Le petit Trump am cumpărat-o pentru a mă distra citind despre Donald Trump o carte care părea realizată de Divizia Presă din România în variantă franţuzească.

M-a interesat însă cartea lui Donald Trump. Aşa cum am mai scris, deşi nu cred că va ajunge preşedinte al SUA (dacă-l alege Poporul, îl împuşcă un nou Lee Oswald, cît ai clipi!), Donald Trump trebuie luat în serios ca Fenomen al Americii din aceşti ani.

În carte el spune făţiş, fără complexele politicii ipocrite din lumea de azi, cam tot ceea ce spun americanii cînd nu apar la televizor. Ştiut fiind că soarta României depinde şi de politica externă americană, m-am grăbit să citesc capitolul despre politica externă.

Înainte de a transcrie aici mult discutata concepţie a lui Donald Trump despre Nota de plată, mă opresc, pentru a prezenta cititorilor acestui blog denunţarea de către Donald Trump a „membrilor media care s-au abătut de la practicile deontologice imparţiale pînă acolo încît ei n-au nici o idee de diferenţa care există între «un fapt» şi «o opinie»”

Parcă ar vorbi despre presa de la noi.

Capitolul dedicat Politicii externe se întemeiază pe viziunea unei Americi care trebuie să rămînă Jandarmul lumii:

„Viziunea mea asupra politicii externe stă pe baze solide: a acţiona în poziţie de forţă. Asta înseamnă că noi trebuie să păstrăm o armată care să fie indiscutabil cea mai puternică din lume. Trebuie să manifestăm voinţa de a utiliza puterea noastră economică pentru a recompensa ţările care cooperează cu noi şi a le sancţiona pe cele care nu cooperează. Asta vrea să spună că trebuie să ne ocupăm de băncile care albesc banii duşmanilor noştri şi-i fac apoi să circule pentru a susţine terorismul. Trebuie să creăm alianţe care să evidenţieze beneficii mutuale pentru noi şi pentru aliaţii noştri. Dacă noi vrem să fim mai departe jandarmul Lumii, va trebui să ne finanţăm”.

Donald Trump crede însă că „Armata noastră stă prost!”. Drept soluţie de finanţare Donald Trump oferă americanilor şi Lumii aşa-zisa Notă de plată:

„Există şi un alt mod de a moderniza armata noastră. Dacă alte ţări depind de noi pentru protecţia lor, n-ar trebui ele să se asigure c-avem capacitatea să le protejăm? N-ar trebui ele să fie gata să finanţeze militarii noştri, bărbaţi şi femei, şi materialul pe care li-l furnizăm? Urmînd cursul petrolului, Arabia Saudită cîştigă între o jumătate de miliard şi un miliard de dolari zilnic. Arabia Saudită n-ar exista însă şi nu s-ar bucura de bogăţiile sale, dacă n-ar fi protecţia noastră. Noi însă nu obţinem de la Arabia Saudită nimic în schimb. Nimic. Noi asigurăm protecţia Germaniei. Şi protejăm Japonia. Noi protejăm Coreea de Sud. Sînt ţări puternice. Noi nu obţinem de la ele nimic în schimbul protejării lor. E timpul ca asta să se schimbe. E timpul ca noi să fim din nou cîştigători. Avem 28.500 de soldaţi americani pe frontiera dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud. Ei se expun cotidian la pericole. Sînt singurul zid care protejează Coreeea de Sud. Şi ce obţinem noi în schimb de la Coreea de Sud? Ne vînd produsele lor, scoţînd un bun profit. Ne fac concurenţă (…) Ceea ce vreau să demonstrez e că noi cheltuim trei bilioane de dolari pentru a proteja alte ţări. Noi plătim pentru a avea privilegiul de a ne bate în locul lor. Asta e pentru mine fără sens. A venit timpul ca restul Lumii să-şi plătească partea într-o manieră echitabilă şi, dacă voi avea un cuvînt de spus, va plăti!”

Aceasta e faimoasa viziune pe baza căreia, în interviul acordat lui New York Times, Donald Trump a susţinut că va apăra Ţările Baltice numai dacă acestea şi-au achitat nota de plată. Mie cel puţin nu mi se pare nimic absurd în această viziune. Dvs vi se pare?!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro