Ion Cristoiu: Centenarul – sărbătorit prin folosirea excesivă a cifrei O sută

• Ion Cristoiu: Citesc o carte despre Moscova 1941. Nu ştiu dacă am mai scris despre formula de esenţă a cărţii. E vorba de o serie de cîteva cărţulii despre al Doilea Război Mondial, mai precis despre principalele bătălii
• Ion Cristoiu: Fiecare bătălie – Moscova, Stalingrad, Kursk – ca să dau doar trei exemple de titluri, beneficiază de o carte cu o structură identică celorlalte: contextul, personajele în confruntare, armatele faţă în faţă, momentele principale ale încleştării.
• Ion Cristoiu: Cred c-am semnalat – scriind despre Stalingrad – posibilitatea de a face o astfel de serie şi în cazul Primului Război Mondial. Cine să le facă însă? E o întrebare fatală cîtă vreme Centenarul e sărbătorit la noi prin folosirea cifrei O sută.

Răsunet. De vreo cîteva zile mă ţin să scriu despre răsunetul lui Jack Bauer, personajul central din serialul 24, în America. Îl oglindeşte trecerea unui interviu cu Kiefer Sutherland interpretul lui Jack în programul emisiunii de ştiri a ACN, televiziunea din ficţiune din Newsroom, despre ultima serie. Serialul Newsroom abordează tot ceea ce telespectatorii americani au perceput drept Breaking news într-o anume perioadă de timp. Includerea unui material despre serialul 24, anunţat şi printr-o fotografie a interpretului lui Jack Bauer, dovedeşte caracterul de eveniment al fiecărei noi serii.

Cine s-o facă? Pentru că am uitat la BAR cartea La Russie en guerre (varianta franceză a lucrării monumentale a lui Alexander Werth, Russia at War, 1941-1945, publicată în 1964) înaintea somnului de prînz, citesc o carte despre Moscova 1941. Nu ştiu dacă am mai scris despre formula de esenţă a cărţii. E vorba de o serie de cîteva cărţulii despre al Doilea Război Mondial, mai precis despre principalele bătălii. Fiecare bătălie – Moscova, Stalingrad, Kursk – ca să dau doar trei exemple de titluri, beneficiază de o carte cu o structură identică celorlalte: contextul, personajele în confruntare, armatele faţă în faţă, momentele principale ale încleştării. Cred c-am semnalat – scriind despre Stalingrad – posibilitatea de a face o astfel de serie şi în cazul Primului Război Mondial. De precizat, că o altă serie, cuprinzînd cărţi închise într-un soi de cutie, dar care pot fi cumpărate şi separat, are drept obiect personalităţile Celui de-Al Doilea Război Mondial. Şi primului i s-a consacrat o astfel de cutie. La noi, s-ar putea face o serie cu principalele bătălii ale Primului Război, zis şi Marele Război, pentru a-l deosebi de al Doilea, şi una cu principalele personaje ale prezenţei noastre: Mareşalul Averescu, Regina Maria, Ionel Brătianu. Cine să le facă însă? E o întrebare fatală cîtă vreme Centenarul e sărbătorit la noi prin folosirea cifrei O sută:

O sută de copaci plantaţi nu ştiu unde, o sută de cişmele, o sută de ronduri, o sută de pervaze.

*

O carte de Dumas. Mergînd în curte, la cafeaua de 11 dimineaţa, pe căruciorul de lîngă uşă, priponit acolo în vederea ducerii cărţilor înapoi, în cavoul etern al depozitelor, văd o carte ţipător colorată, dintre cele tipărite în primii ani postdecembrişti, cînd balcanicul din noi a ieşit la iveală fără complexe. Citesc titlul şi autorul: Călăul din Paris, de Alexandre Dumas. O răsfoiesc. Titlurile capitolelor trimit la Teroarea franceză. Împărţit în două volume, romanul lui Alexandre Dumas mi-e complet necunoscut. Nu l-am văzut nicăieri. Cele două coperte surprind prin culorile ţipătoare, tipice tipăriturilor din primii ani postdecembrişti, cînd românii descopereau cu încîntare capitalismul second hand. Întors la locul meu din sală, caut pe Internet amănunte despre carte. În folderul Cărţi, deşi Alexandre Dumas e bogat reprezentat, nu dau peste nici un astfel de titlu. Îl descopăr pe Scribda, redus însă la volumul unu. Cred că l-aş putea cumpăra de pe Internet în varianta sa tipărită cu condiţia să nu fiu obligat să merg la poştă.

*

Poker. Cele două volume despre Primul Război Mondial, folosite de mine pentru eseul despre jucarea Lumii la poker în preajma Primului Război mi-au plăcut mult. M-am gîndit că Larrousse va fi scos două volume şi despre al Doilea Război Mondial. Descoperirea lor nu e treabă uşoară. Au apărut în 1970, dacă nu mă înşel. Între timp bibliografia despre Conflagraţie a crescut enorm. Dau peste cele două volume pe site-ul PriceMinister, de pe care am cumpărat şi cărţile lui Haşek. După cum mă aşteptam, nu poate livra în România.

Scriam pe 11 aprilie 2014

Eşecul Comisiei Nana arată că înfiinţarea ei a fost un abuz al lui Victor Ponta

Din cîte se ştie, am fost un critic aspru al deciziei lui Traian Băsescu de a cumpăra hodoronc-tronc 300 de hectare de pămînt. Gestul intra în conflict atît cu natura funcţiei prezidenţiale, care nu trebuie amestecată în afaceri de nici un fel, cît şi cu misiunea impusă lui Traian Băsescu într-un context dificil pentru statul de drept, tot mai tare pus la îndoială de PSD-ul neocomunist. Criticile aduse de mine în scris şi oral întregii tărăşenii au dus la un divorţ de B1Tv şi la un conflict făţiş cu fanii preşedintelui. Cînd însă Victor Ponta a impus Parlamentului constituirea unei comisii speciale de anchetă, am avertizat că ea va fi un abuz dacă la finele activităţii nu se va dovedi implicarea lui Traian Băsescu. Toate strofocările membrilor Comisiei, cărora li s-au adăugat Rapoartele propagandistice ale Corpului de control al Premierului n-au reuşit să arate nici măcar o unghie de implicare a lui Traian Băsescu în afacere. Desigur, Comisia a stabilit că retrocedarea terenurilor a fost plină de nereguli. Pentru asta nu era nevoie de o Comisie de anchetă a Parlamentului. Pentru asta ajungea o investigaţie a Parchetului. În toate aceste nereguli Comisia n-a putut dovedi implicarea lui Traian Băsescu. Pentru că membrii Comisiei consumaseră banii statului, într-un ultim efort de a dovedi că au descoperit ceva, ei au proclamat că tranzacţia dintre Ioana Băsescu şi firma proprietară e nulă, deoarece firma ar fi fost inactivă financiar la ora tranzacţiei. Ioana Băsescu a explicat într-un răspuns la această concluzie că tranzacţia e valabilă. Admiţînd prin absurd că membrii Comisiei au dreptate, nu văd care e problema. Dacă tranzacţia e sau nu valabilă rămîne o chestiune de drept civil – Ioana Băsescu primeşte banii înapoi şi firma îşi ia pămîntul. Situaţia n-are nimic ilegal, nici măcar imoral. Pentru această descoperire s-a constituit o Comisie specială a Parlamentului? Nu era oare mult mai corect ca înainte de înfiinţare să se vadă dacă sunt indicii ale unei implicări a preşedintelui? Şi dacă nu erau, să se renunţe la idee? Din perspectiva eşecului în care s-a înfundat Comisia, e limpede că nu trebuia înfiinţată. Numai că Victor Ponta nu şi-a propus descoperirea adevărului, ci un nou circ electoral. Pe seama Parlamentului României, desigur.

Alte titluri din 11 aprilie 2014

Documentul care dezvăluie că zilele politice ale lui Victor Ponta, sluga oligarhilor, sunt numărate

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro