Ion Cristoiu: Cînd generalii români se plîng ruşilor c-au suferit pe vremea dictaturii fasciste

• Spre deosebire de perioada post-antonesciană, cînd se mai întîlneau şi reacţii de bun simţ, precum cea a lui Constantin Sănătescu, perioada post-ceauşistă a dat crezare publică pretenţiilor celor condamnaţi pentru găinării de a fi suferit „Ororile dictaturii”.

• Trustul Universul se remarcă în presa interbelică şi prin iniţiative care depăşesc graniţele scrisului la gazetă. Subscripiţia pentru diferite cauze publice e una dintre multele iniţiative. În 1924 Stelian Popescu deschide lista de subscripţie pentru construirea unei Case a studenţilor la Bucureşti, actuala Casă a studenţilor

1. Recitind Jurnalul lui Constantin Sănătescu pentru Conspiraţia generalilor împotriva Mareşalului, descopăr, consemnat în 29 decembrie 1944:

„Am luat parte la şedinţa Consiliului Superior al Oştirii, care a fost convocată spre a examina următorul caz, foarte curios: comisia rusă a trimis Ministerului de Război o adresă prin care cere să se cerceteze situaţia următorilor generali, pentru a fi reintegraţi în armată: Constantinescu Haralambie din artilerie; Şerpescu Benedict din infanterie; Enescu Ştefan din artilerie; Gomoescu Gheorghe din intendenţă. Aceşti ofiţeri generali lipsiţi de demnitate au reclamat comisiei ruseşti că ei au fost scoşi din armată pe nedrept de regimurile de dictatură.

Analizînd situaţia fiecăruia, am văzut că: primul a ieşit din armată fiind pensionat, căci atinsese limita de vîrstă prescrisă de lege; al doilea şi-a dat demisia de bunăvoie; al treilea a avut purtare urîtă în străinătate, cu ocazia unei vizite; al patrulea a fost scos pentru abuz de putere şi nepricepere bine constatată în conducerea serviciului.

Am răspuns comisiei ruseşti că reclamaţia ofiţerilor este neîntemeiată şi că vor să profite, arătînd şi toată documentarea”.

Carevasăzică, respectivii s-au plîns ruşilor că suferiseră pe vremea dictaturii şi, în consecinţă, cereau să li se facă dreptate.

Nu mă pot stăpîni să nu zîmbesc. În scris, desigur. În realitate rămîn serios.

Chestia asta cu suferitul sub odioasa dictatură s-a repetat, aproape trasă la indigo, după decembrie 1989.

Pînă şi azi, mai sînt găinari (în sens propriu, ei furînd găini) condamnaţi pe vremea lui Ceauşescu, care-şi fac un titlu de legendă din faptul că ar fi suferit, vezi Doamne! în regimul trecut.

Anticomunismul otova a împiedicat selecţia firească, reclamată de bunul simţ, a cazurilor de inşi nedreptăţiţi.

În judecarea pretenţiilor de reabilitare şi, prin asta, de pricopsire pe seama trecutului, ar fi fost normal să se discearnă între pedepsele pentru infracţiuni reale şi pedepsele pentru infracţiuni imaginare, între nedreptatea de care e responsabilă, de obicei, birocraţia şi nedreptatea de care e responsabilă dictatura politică.

Scriam mai sus, nu întîmplător, aproape trasă la indigo şi nu trasă la indigo.

Spre deosebire de perioada post-antonesciană, cînd se mai întîlneau şi reacţii de bun simţ, precum cea a lui Constantin Sănătescu, perioada post-ceauşistă a dat crezare publică pretenţiilor celor condamnaţi pentru găinării de a fi suferit „Ororile dictaturii”.

2. Trustul Universul se remarcă în presa interbelică şi prin iniţiative care depăşesc graniţele scrisului la gazetă. Subscripiţia pentru diferite cauze publice e una dintre multele iniţiative. În 1924 Stelian Popescu deschide lista de subscripţie pentru construirea unei Case a studenţilor la Bucureşti, actuala Casă a studenţilor. Potrivit mărturiilor din epocă, pe şantier au lucrat zi şi noapte studenţi legionari. Refugiaţii din Basarabia şi Bucovina de Nord, după Dictatul de la Moscova din noaptea de 26 spre 27 iunie 1940 constituie una din marile probleme ale României din vara de coşmar a Istoriei româneşti. Universul din 5 iulie 1940 anunţă lansarea unei liste de subscripţie.

„PENTRU FRAŢII BASARABENI ŞI BUCOVINENI IN REFUGIU

Subscripţia ziarului „Universul“

Cunoaştem astăzi cu toţii, toată tragedia fraţilor basarabeni şi bucovineni smulşi pe negândite de vitregia soartei, de la căminurile lor.

Mii de familii pribegesc fără să aibă adăpostul, hrana, ori posibilităţile de muncă, asigurate.

Solidaritatea românească s’a manifestat şi de data aceasta şi multe suferinţe au fost vremelnic alinate.

Sunt încă multe de făcut în acest domeniu! O operă de ajutorare demnă şi grabnică trebuie înfăp­tuită, şi în acest scop facem apel la simţămintele cititorilor noştri, cari, suntem siguri că vor răspunde cu generozitatea pornită din suflet de român, de creştin şi de frate!

„Universul” se înscrie cu suma de lei . . ………………………………………………….. 100.000

D. Stelian Popescu, directorul ziarului „Universul” …….. 50.000”

Cercetînd presa de la vremea respectivă, am aflat cam care era valoarea celor 50 000 lei daţi de mogulul Stelian Popescu. Iată cîteva exemple din Unversul:

Universul, nr. 183, sâmbătă, 6 iulie 1940, pag. 4:

„În Obor au sosit 36 care cu ce­reale. S’au plătit: porumbul led 430— 460 suta kg., porumbul avariat lei 400—420 şi grâul lei 540 suta kg.”

(50 000 lei = 9260 kg de grâu sau 10 870 kg de porumb)

Universul, nr.185, luni, 8 iulie 1940, pag. 10:

„SINAIA închiriez 2 camere mari parter bucătărie, mobilate lei 15.000, tot sezonul. Informaţiuni Pavel Buzeşti 1, Telefon 5.47.79.”

(50 000 lei = închirierea apartamentului acesta pentru trei sezoane şi ceva)

Universul, nr.187, miercuri, 10 iulie 1940, pag. 8:

„Farmacia La Traian Sulina angajează imediat farmacistă 4.000

lunar. Adresaţi direct.”

(50 000 lei = salariul pe un an al unei farmaciste)

Universul, nr. 191, duminică, 14 iulie 1940, pag. 10:

„VÂND Ford ga­briolet-sport 1929, 2 locuri în bună stare plus 6 cau­ciucuri, preţ fix 45 000. Telefon 3.84.95.”

Universul, nr. 192, luni, 15 iulie 1940, pag. 12:

„CUMPĂR garsonieră. Oferă 100.000. bani gata. Ziar O. 72”

(50 000 lei = jumătate de garsonieră).

Mogulul Stelian Popescu a donat aşadar fraţilor basarabeni salariul unei farmaciste pe un an.

Zilnic, din acest moment, ziarul publică pe prima pagină numele celor care subscriu împreună cu suma. Cităm de dragul amănuntului care face Istoria:

Constantin Tănase, 3000 lei.

Academia Română, 200 000 lei.

Dumitru Mociorniţă, 50 000 lei.

Un anonim, 21 000 lei.

Deşi aparent fără nici o legătură cu gazetăria, astfel de iniţiative contribuie la creşterea autorităţii ziarului şi chiar a tirajului. Mulţi inşi cumpără ziarul pentru a vedea cine şi cît a contribuit. Prin asumarea unor responsabilităţi civice ziarul se apropie tot mai mult de cetăţeni, de cititori, adică.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro