• Ion Cristoiu: Dl președinte a zis că nu-l doare. Nu mai spun că asta a fost o prostie. Campania de vaccinare va depinde de simplitate, de ușurință
  • Ion Cristoiu: Lipsa de autoritate a lui Florin Cîțu îmi spune că nu e bun premier. Mai bun era Ludovic Orban, care măcar avea 12 luni de exercițiu
  • Ion Cristoiu: O grupare reformistă din PNL își propune ca dl. Ludovic Orban să nu mai fie șeful partidului. Dl. Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte mi-a acordat un inteviu înregistrat, o să fie duminică seara la Aleph News, și el vorbește în numele grupării

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că autoritățile trebuie să se concentreze pe organizarea campaniei de vaccinare al cărei succes depinde de ușurința cu care oamenii ajung la centrele de vaccinare și timpul petrecut acolo.

Ion Cristoiu consideră un semnal prost faptul că medicii nu vor să se vacineze, generând neîncredere în rândul oamenilor care au reticențe față de vaccin.

“Cum continuă etapa 1, dacă medicii nu vor? Noi nu avem încă o explicație. Ne putem răzgândi noi, că suntem pacienți, dar nu medicul. Dacă un medic nu s-a vaccinat este de o sută de ori mai îngrijorător decât dacă nu se vaccinează șeful statului. Dacă și medical are îndoieli… adică noi să nu avem și el să aibă? Și dacă e medic de ginecologie, a făcut facultate… Am pus o întrebare de pacient. De ce noi să avem încredere, care nu avem cunoștințe medicale… Adevărata confruntare cu viața a hârtiei este această etapa a doua. În etapa 1 lucrurile au fost simple, își făceau ei singuri (…) E vorba de realitate, de viață. Viața presupune niște chestii foarte mici. Sigur că a fost frumos la Klaus Iohannis. Succesul acestei campanii, cel puțin din punctul meu de vedere, nu depinde de publicitatea în care ei vâră bani inutili (…) M-am plictisit să-I aud, și pe Gheorghiță la radio, nici acum nu au modificat… nu înțelegeți cât sunt de neglijenți, de neghiobi? Au făcut în decembrie la RRA o campanie, s-au înregistrat că <eu mă voi vaccina>. Între timp s-au vaccinat. Dle, nici măcar atâta lucru nu au făcut. Aud în fiecare zi pe domnișoara Mahler, că deja o știu pe de rost,  <sunt mamă, la la la, mă voi vaccina>. Păi nu s-a vaccinat? Nici atâta lucru, unu să spună băi, hai să schimbăm reclama aia”, a explicat publicistul vineri, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Aleph News.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Ion Cristoiu spune că vaccinarea e ca mersul la vot, nu ești obligat să te duci, și din acest punct de vedere, autoritățile trebuie să organizeze a doua etapă de vaccinare cât mai simplu astfel încât accesul să fie ușor și să nu ne consume timp.

“Bun, dl președinte a zis că nu-l doare. Nu mai spun că asta a fost o prostie. El trebuia să spună, cel puțin pentru mine, că e simplu. Eu nu cred că românii sunt așa de reticenți. Campania de vaccinare va depinde de simplitate, de ușurință. V-am dat înainte un exemplu. Eu remarc faptul că la radio este o rubrică, un vaccin pentru viață și vin niște papagali Gheorghită, Mahler, Arafat și toți spun mă voi vacina, dar ei s-au vaccinat. Unul nu s-a gândit măcar hai să schimbăm. Iată lucruri mici și de aia nu merge. Vaccinarea e aproape ca mersul la vot. Nu depinde… da, dacă am o problemă medicală mă duc și stau la triaj două zile, că mor. Aici care e problema, dacă vreau mă duc, dacă nu, nu și atunci trei sferturi din ei sunt descurajați. Prima întrebare e cât stau și cum? De ce să pierd timpul. Trebuie să fie posibilitatea să te vaccinezi aproape peste tot și STS tot are bani făcea o platformă și mă autoprogramăm. Și pentru că există români care nu au încredere în această programare online, creeam niște centre sau niște callcentere pentru ei. Că la dl președinte al nostru, Schwarzenegger care are mușchii mari, a mers. Credeți când ajungem acolo nu va fi coadă?”, s-a întrebat publicistul.

Ion Cristoiu avertizează că persoanele care nu se vor vaccina vor deveni o paria în Europa, cetățeni de mâna a doua cărora li se va interzice accesul în avioane, la presiunea marilor puteri din UE.

“Din decembrie încoace noi discutăm despre cei care nu se vaccinează. Pentru Dumnezeu, hai să terminăm cu cei care vor. Deocamdată noi nu am vaccinat pe nimeni din cei care vor (…) cine nu se va vaccina, va fi un paria în Europa. Din punctul acesta de vedere va fi cetățean de mâna a doua. Deja marile puteri au discutat și nu te vei putea urca avion… nici pe youtube nu vei intra. Ca să poți să rezolvi pandemia la nivel global, trebuie să fie toți vaccinați. Că degeaba s-au vaccinat nemții dacă nu se vaccinează francezii. Ca să dai drumul la circulație, la economie, se va impune asta (…) se vor face asemenea măsuri încât nici să ieși din casă nu vei putea. O să vedeți, o să vină mall-urile… Ei acum spun că nu-i nimic, dar  sub presiunea UE, vor spune gata, nu te poți urca în avion”, a explicat publicistul.

Ion Cristoiu: Lipsa de autoritate a lui Cîțu îmi spune că nu e bun premier

Publicistul Ion Cristoiu critică lipsa de direcție a Guvernului Cîțu după alegerile parlamentare, precum și modul premierului de a comunica.

“Nu am pomenit în perioada postdecembristă un guvern care după o lună să nu-și dea seama ce vrea. Nu știu în ce direcție mergem. Având în vedere că există trei guverne într-unul singur nu înțeleg ce spune Cițu, nu înțeleg ce vrea. Premierul României trebuie să fie prezent acum la toate televiziunile și să mă facă pe mine să uit de frig, de zloată, de vaccinare. Prima mare problemă – nu știe să vorbească, înghite silabele, nu se poate așa ceva. Nu are minima condiție de primar de cătun, nu are idei. Dvs. ați înțeles ce vrea el, premierul, de la noi? În toate guvernele postdecembriste, premierul întruchipa o politică. La el sunt două probleme. Și dacă ar fi premier unui guvern de 80%, nu comunică, nu transmite. În cadrul acestei coaliții este cu atât mai important ca premierul să fie vedeta, stâlpul pentru că fiind racul broasca și o știucă, partide și miniștri care spun fiecare ce vrea, îi domină. Lipsa lui de autoritate îmi spune că nu e bun premier. Nu înțeleg de ce l-au pus premier era bun ministru de finanțe. Mai bun era Ludovic Orban care măcar avea 12 luni de exercițiu”, a afirmat publicistul vineri la emisiunea Gândurile lui Cristoiu de la Aleph News.

Ion Cristoiu susține că situația în care află acum coaliția de guvernământ, cu un USRPLUS dominant, este una fără precedent, deoarece nu există deocamdată soluții pentru reconfigurarea arcului guvernamental.

“E clar că, în interiorul acestei coaliții, USRPLUS e singurul partid care vorbește, care iese în public și miniștrii lor continuă campania electorală și critică PNL mai rău ca în campania electorală. Nu vor reuși să fie un guvern adevărat. Nu au un premier, cineva care să dea un semnal <potoliți-vă!> și în al doilea rând nu se vor împăca pentru că USRPLUS nu are experiență de conducere și atunci în loc să facă vin și vorbesc. În al treilea rând, ghinionul acestei țări e că nu există o soluție. Dacă USRPLUS ar ști că mâine poate să vină în locul lor un alt partid, s-ar potoli. Așa zice că fără mine nu se poate face nimic. Nu cred că am mai întâlnit în posdecembrism o asemendea situație fără ieșire. Singura soluție, dar nu se conturează acum, e să plece unul dintre partide și să vină PSD sau AUR”, a afirmat publicistul.

Ion Cristoiu: O grupare reformistă din PNL își propune ca dl. Ludovic Orban să nu mai fie șeful partidului

Publicistul Ion Cristoiu anunță că PNL se va confrunta în perioada următoare cu o tuburare internă puternică, care va viza funcția de președinte al partidului deținută de Ludovic Orban, semnalul fiind dat de reprezentatul grupării reformiste, prim-vicepreședintele Rareș Bogdan, la Interviurile lui Cristoiu, duminică, 17 ianuarie, ora 20.00, la Aleph News.

”PNL nu există. A trecut deja o lună de la alegeri și nu au avut până acum nicio analiză a dezastrului, că a fost un dezastru. PNL se confruntă cu o tulburare internă puternică. Dl. Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte mi-a acordat un inteviu înregistrat, o să fie duminică seara, și el vorbește în numele unei grupări, puternic reformistă din PNL, care își propune ca dl. Ludovic Orban să nu mai fie șef la PNL. Ei vor să convoace cât mai repede un congres. PNL va trece printr-o perioadă serioasă de tulburări. Ei nu au făcut nicio analiză. Au ajuns la 18% acum, coboară pentru că nu fac nimic și domină USRPLUS. Dl. Rareș Bogdan a făcut o analiză extraordinară a cauzelor a acestui dezastru. Mi-a făcut o dezvăluire și anume câțiva dintre ei se așteptau să fie invitați să candideze la parlamentare și mi-a explicat că orice încercare de a spune ceva într-o ședință colectivă s-a lovit de dragnismul lui Ludovic Orban. Adică Ludovic Orban e mai tiran în PNL decât era Liviu Dragnea în PSD. Și de aceea scopul acestei grupări reformiste este democratizarea partidului. Rareș Bogdan explică în numele grupării că o face acum pentru că au trecut alegerile și că acum e momentul. El spune un lucru: mereu atrage atenția asupra dezastrului PNTCD. Spune că, dacă nu se întâmplă ceva cu PNL-ul și nu se democratizează, în 2024 vom avea AUR 30% și PSD 40%”, a dezvăluit publicistul.

Ion Cristoiu a mai spus că PSD e pe cale să facă o greșeală uriașă prin readucerea lui Robert Negoiță în partid.

“PSD-ul nici el nu există și e pe cale să facă acea greșeală uriașă cu readucerea cu fanfară a dlui Robert Negoiță. Da, va reuși și dl. Negoiță a pus chiar condiții. Nu-l înțeleg pe dl. Marcel Ciolacu. Ca să-l poată să-l aducă va fi un congres în care PSD se aliază cu Robdert Negoiță, cu o persoană fizică? Ați mai pomenit așa ceva? Ce e robert Negoiță? E CIA, e fiul lui Biden? Bine el are un interes foarte mare pentru că are nevoie de Consiliul General al Capitalei că are niște afaceri cu terenurile, așa spune lumea. Omul ăsta a făcut cea mai mare pagubă. Gabi Firea și PSD au pierdut Bucureștiul din cauza lui. Victor Ponta a pierdut tot din cauza lui că a făcut partidul ăla, Alianța pentru București”, a explicat publicistul.

Despre AUR, Ion Cristoiu spune  că merge foarte bine, cu condiția ca Diana Șoșoacă să țină cont că e politician și nu vedetă. “ E singurul partid care a mers foarte bine. A făcut presiuni, s-a întâlnit cu ministrul Educației. Este singurul partid care a existat”, a conchis publicistul.

TOPUL SĂPTĂMÂNII

În topul săptămânii, realizat de publicistul Ion Cristoiu, locul 1 este ocupat de ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, iar ultimul de președintele Klaus Iohannis.

Locul 5 – Klaus Iohannis, președintele României

“Klaus Iohannis, pentru că și-a etalat mușchii și a spus un text pe care i l-au făcut ăia și să-mi spui mie, poporului român, că nu doare… putea să spună și el o vorbă mai mare gen un pas mic pentru om, un pas mare pentru omenire. A fost o zicere cam penibilă pentru un asemenea moment istoric”.

Locul 4 – Florin Cîțu, premierul României

“Dl. Florin Câțu, care ar trebui, în timp ce vorbește, să fie unul care traducă limbajul, să fie subtitrat. Nu înțelegi ce spune, chiar e o problemă. Eu dacă nu am stenograma, nu înțeleg, uneori dau înapoi”.

Locul 3 – Liviu Dragnea, fost președinte al PSD

“Dl. Liviu Dragnea, care a fost chemat la DNA și e acuzat că a dat bani cu prilejul învestirii lui Donald Trump. A dat mâna, au făcut poze cu Trump și ăștia îl acuză de foloase necuvenite. Nu înțeleg care, că a dat mâna cu Donald Trump, care nu i-a dat o bere, nici măcar nu l-a invitat să bea un pahar de vin. Dosarul a apărut pentru că trebuia să arătăm și noi acum că suntem cu Biden. E un fel de copită incorectă dată lui Trump de regimul Iohannis”.

Locul 2 – Anca Dragu, președintele Senatului

“Anca Dragu, care am înțeles că vrea să dărâme gardul din jurul Senatului. Vrea o revoluție care constă în dărâmarea gardului din jurul Senatului și o comisie senatorială care să revizuiască Constituția, care este imposibilă”.

Locul 1 – Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene

“Cristian Ghinea, ministrul fondurilor europene, pentru că e singurul ministru userist, care a pus o problemă fundamentală, care ține de banii de la Bruxelles, și anume că trebuie să refacem Planul Național de Reziliență și ne-a spus că 27% trebuie să fie căi ferate și vreo 37% eolienne”.