Ion Cristoiu: Cît a pierdut România prin moartea lui Corneliu Coposu!

• Ion Cristoiu: „Cînd s-a declanșat Criza, urmarea Războiului între SRI și Ministerul de Interne, președintele a cerut informări despre. Într-una din acestea, nesemnată, afirmă Alex Stoenescu, Emil Constantinescu e informat că un general de la SRI – Bădescu –, mi-a dat mie Scrisoarea care a declanșat Scandalul prin publicarea în presă.”
• Ion Cristoiu: „În 1998, cînd se iscă Scandalul, nu eram decît un simplu colaborator al Naționalului. Ce rost avea să-mi dea un general Scrisoarea, dacă n-aveam unde s-o public?”
• Ion Cristoiu: „Cum a ajuns cartea la anticariat nu-mi dau seama. Îmi dau seama în schimb că a învățat după ea un elev, cel care a făcut însemnări didactice cu creionul.”

Un fals. La intrarea în BAR mă întîlnesc mai întîi cu Varujan Vosganian. A venit împreună cu Nic Iliescu pentru a participa la lansarea unei cărți. Cred că e a lui Varujan, deși dacă ar fi așa, m-aș fi așteptat să mi-o dea cu dedicație. Fostul senator îi povestește lui Nic Iliescu despre cum l-am publicat eu în SLAST în 1982. Despre asta a mai zis public Varujan. La vremea dezvăluirii am rămas mirat, deoarece nu țineam minte asta, după care am căzut în obișnuita mea depresie dată de gîndul c-am făcut și fac atîtea lucruri fără ecou, fie și pentru că eu nu am, ca alții de vîrsta mea, adepți, o școală sau poate discipoli dotați cu minim de caracter. Acum însă aflu de la Varujan că i-am zis, alături de Ai talent! Te publicăm! și faptul că Varujan Vosganian nu e nume de prozator român.

Nu cred c-am zis asta în chip naționalist. Am zis-o mai mult în chip comercial, pentru că o carte cu un asemenea autor se vindea mai greu.

La puțin timp după, cînd dau să intru în sală, vine Alex Stoenescu. Are a mă întreba o chestiune de cercetător. Studiază Regimul Constantinescu în documente. Are toate documentele din mapa fostului președinte în copii. Printre acestea se numără mai multe informări despre Afacerea Țigareta. Cînd s-a declanșat Criza, urmarea Războiului între SRI și Ministerul de Interne, președintele a cerut informări despre. Într-una din acestea, nesemnată, afirmă Alex Stoenescu, Emil Constantinescu e informat că un general de la SRI – Bădescu –, mi-a dat mie Scrisoarea care a declanșat Scandalul prin publicarea în presă. Îi spun lui Alex că e un fals.

 Unu: habar n-am cine e Bădescu.

Doi: în 1998, cînd se iscă Scandalul, nu eram decît un simplu colaborator al Naționalului. Ce rost avea să-mi dea un general Scrisoarea, dacă n-aveam unde s-o public?

Imediat însă, tresare gazetarul din mine. Cum adică, Președintele era intoxicat. Mă duce gîndul la discuția despre Președintele ostatic al Serviciilor. Îi cer lui Alex să-mi dea și mie documentul, să-l public pentru a arăta cum e manipulat un președinte. Cel care a făcut asta știa că Emil Constantinescu mă consideră un dușman. Pe deoparte, manipularea consta în adîncirea Războiului dintre mine și Emil, pe de alta, în abaterea atenției de la adevărata Operațiune.

Mai tîrziu, în hol, unde Alex stă de vorbă cu un tip care pretinde că mă știe de pe vremea cînd citeam la BCU Cluj la eternul loc 106, ultimul din sală, discutăm despre Războiul Sfînt, despre preoții militari de pe Front și despre relația lui Corneliu Coposu cu Virgil Măgureanu. Îmi dau seama ce mare om de stat era Corneliu Coposu și cît a pierdut România prin moartea lui înainte ca CDR să ajungă la Putere.

*

O nouă carte. E după miezul nopții. A venit rîndul unei noi cărți dintre cele cumpărate la anticarul din Piață, din partea opusă celei în care se află vînzătorul obișnuit de cărți. E vorba de Istoria Bisericii române pentru clasa a patra secundară, de Irineu Mihălcescu, mitropolitul Moldovei, Manual întocmit conform programei analitice din anul 1934. Aprobat de Ministerul Culturii Naționale și al Cultelor. Revăzută și aprobată în 1941. Prima întrebare: În 1941, cînd? Grea întrebare. Manualul are nu mai puțin de 7 prefețe. Fiecare înaintea unei anume ediții: 1935, (I), 1936, (III), 1937 (IV), 1942 (VII). Exemplarul ajuns în mîinile mele reprezintă ediția a VII-a. Prefața la această ediție se rezumă la două rînduri:

„Această ediție, în afară de îndreptarea greșelilor de tipar a celei precedente, nu prezintă nici-o deosebire. Iași, 25 martie 1942. Autorul.”

Care e însă ediția precedentă?

E cea din 1941?

Mă lămurește o precizare la Lecțiunea XXI: Viața nouă în mânăstiri. Biserica Bucovinei:

„Astăzi, partea de Nord a Bucovinei (de la 29 iunie 1940), cu Cernăuții și biserica română din acea parte aflate sub stăpînire bolșevică (…)”

Sînt gata să cred că e vorba de o apariție înainte de Trecerea Prutului, dacă, la pagina 118 n-aș da peste mențiunea:

„Biserica basarabeană are o mitropolie în Chișinău, unde e o facultate de teologie și două episcopii: una a Hotinului, cu reședința la Bălți și alta a Cetății Albe cu reședința în Ismail, toate aflate (de la 29 iunie 1940), sub stăpînire bolșevică, iar acum din nou alipite la patria mamă.”

Ediția a VII, deși apărută în 1942, nu diferă de ediția din 1941, revizuită înainte de Trecerea Prutului, altfel ar fi fost consemnată revenirea bisericii din acea parte de sub bolșevici.

De ce-am cumpărat-o?

Pentru că la minima mea pregătire în materie de Biserică, un manual școlar e de preferat unui tratat academic, dar mai ales pentru că volumul are la fiecare Lecțiune o Lectură menită a limpezi studierea. Lecțiunea I debutează cu Lectura Vieața Sfîntului Apostol Andrei, Prescurtare după viețile sfinților. Cum a ajuns cartea la anticariat nu-mi dau seama. Îmi dau seama în schimb că a învățat după ea un elev, cel care a făcut însemnări didactice cu creionul. Cu același creion, elevul a tăiat partea Basarabia sub ruși după 1812. A fost elev după 23 august 1944 și avînd la dispoziție doar manualul ăsta a tăiat partea cu asuprirea rusească?