Ion Cristoiu: Cum a fost demis Florin Roman înainte de începerea campaniei de presă

• Ion Cristoiu: Demisia lui Florin Roman din funcţia de ministru al Digitalizării a stîrnit într-o parte a presei noastre răcnete de entuziasm despre cît de puternică e presa, bătăi cu pumnul în piept de cît de temuţi ar trebui să fie ziariştii şi mai ales coruri de slavă aduse regimului Iohannis, pentru că nu tratează presa cu sictir.
• Ion Cristoiu: Presa e folosită, deseori fără să-şi dea seama, pentru a crea pretextul scoaterii din joc a cuiva. Se dă unui ziar documente pentru dezvăluirile de ordinul unei campanii şi, după cîteva zile de campanie de presă, colegii sau şefii celui atacat îl forţează să demisioneze pe motiv că afectează imaginea publică a instituţiei
• Ion Cristoiu: Florin Roman a stricat nişte jocuri. M-am interesat şi am aflat că era vorba de o creanţă de 46 milioane de dolari pe care Microsoft urma să-i încaseze prin hotărîre judecătorească definitivă de la statul român. Afacerea le punea în conturi celor implicaţi vreo 10 milioane de dolari.

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, din informaţiile pe care le deţine, Florin Roman a fost forţat să demisioneze de la Ministerul Digitalizării deoarece a împiedicat o tranzacţie prin care Microsoft cesiona o creanţă de 46 milioane de dolari unei bănci din România (condusă de cine trebuie) contra sumei de 23 milioane de dolari, banca lua toţi banii de la statul român, iar celor implicaţi în afacere le intra în conturi vreo 10 milioane de dolari.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Demisia lui Florin Roman din funcţia de ministru al Digitalizării a stîrnit într-o parte a presei noastre răcnete de entuziasm despre cît de puternică e presa, bătăi cu pumnul în piept de cît de temuţi ar trebui să fie ziariştii şi mai ales coruri de slavă aduse regimului Iohannis, pentru că nu tratează presa cu sictir.

Totul a pornit de la realitatea că demisia lui Florin Roman, o demisie forţată de premier şi de preşedinte, a venit în urma unei campanii de dezvăluiri, dar şi de atacuri duse de ziarul Libertatea. Aşa cum am mai scris, faţă de alte campanii îndreptate împotriva unui politician, cum a fost, de exemplu, cea angajată împotriva lui Florin Cîţu pentru un moment din trecutul american al acestuia, cea împotriva lui Florin Roman e ca o adiere faţă de un uragan. Cu excepţia unor însemnări făcute pe Facebook de Dacian Cioloş şi a unor comentarii în cîteva site-uri înfrăţite cu Libertatea din toate punctele de vedere, campania n-a depăşit hotarele unei publicaţii.

E drept, cine ştie cum se angajează campaniile de presă şi-a dat seama că nu e vorba de o dezvăluire pusă la dispoziţia publicului de un ziar de dragul scoop-ului, ci de o campanie vizînd demiterea unui demnitar.

Din acest punct de vedere, n-avem ce reproşa ziarului. Orice publicaţie ar fi procedat la fel. Nu e de ici de colea să treci drept dărîmătoare de miniştri.

Şi cum demnitarul respectiv şi-a dat demisia s-a făcut imediat legătura între campania dusă de ziar şi plecarea demnitarului ca despre o relaţie cauză-efect, Florin Roman a fost forţat să demisioneze sub puternica impresie stîrnită în Palate de dezvăluirile şi atacurile unui ziar.

De aici ivirea unui război ridicol între Libertatea şi Dacian Cioloş, în chestiunea cine i-a dat lui Florin Roman brînciul fatal.

De aici umflarea în pene a celor de la Libertatea, convinşi că e suficient să scrie ei de rău despre cineva pentru ca respectivul să demisioneze sau şi mai şi să ajungă la închisoare. De aici ivirea şi înflorirea iluziei că în România lui Klaus Iohannis Presa e a patra putere în stat. Evident, în alte ţări mai de soare pline dezvăluirile şi atacurile unei publicaţii de acest gen ar fi dus în chip automat la demisia demnitarului. Sînt ţări în care un politician îşi face harakiri şi dacă se dezvăluie în presă că în copilărie a scris o poezie proastă. În România însă, unde presa a dezvăluit afaceri de corupţie incredibile, abuzuri în funcţie, promovări ale incompetenţilor fără să se întîmple nimic, e o glumă proastă a vedea în demisia lui Florin Roman o victorie a presei.

Aşa cum am mai scris, în cazul lui Florin Roman ne întîlnim cu o manevră de lungă tradiţie în postdecembrism. Presa e folosită, deseori fără să-şi dea seama, pentru a crea pretextul scoaterii din joc a cuiva. Se dă unui ziar documente pentru dezvăluirile de ordinul unei campanii şi, după cîteva zile de campanie de presă, colegii sau şefii celui atacat îl forţează să demisioneze pe motiv că afectează imaginea publică a instituţiei.

Din acest punct de vedere, Florin Roman era demisionat înainte de începerea campaniei.

Campania a fost un simplu pretext.

Că e aşa ne-o dovedesc alte două încercări de a forţa demisiile unor demnitari ca şi în cazul lui Florin Roman pe motiv de plagiat sau de nereguli în CV. Crezînd că i-a venit vremea, Clotilde Armand, primarul sectorului 1, şi-a pus soţul – matematician – să joace într-un film regizat şi plătit de primăria sectorului 1 cu tema Sorin Grindeanu se dă autorul unei cărţi pe care n-a scris-o.

Un alt USR-ist, Emanuel Ungureanu, s-a gîndit c-a venit vremea să-i pună lui Emil Boc la îndoială teza de doctorat.

Şi Clotilde Armand şi Emanuel Ungureanu au crezut că demisia lui Florin Roman e rodul unor dezvăluiri.

S-au înşelat.

Dacă nu se vrea demisia lui Sorin Grindeanu poate să facă Clotilde Armand şi un serial pe Netflix despre soţul care caută cartea lui Sorin Grindeanu.

Nu se va întîmpla nimic.

Surprins de disproporţia dintre măsura decisă de premier şi preşedinte – forţarea demisiei unuia dintre liderii de forţă ai PNL – şi acuzaţiile aduse prin presă, am presupus la vremea respectivă că Florin Roman a stricat nişte jocuri. Digitalizarea a avut în frunte pînă la Florin Roman mediocrităţi desăvîrşite. Asta pentru că Digitalizarea e unul dintre domeniile în care se poate fura pe rupte fără să se vadă. Nu-l cunosc pe Florin Roman. Din activitatea sa de pînă acum mi-am dat seama că e un căpos şi c-a venit în fruntea ministerului cu gîndul să nu facă din post o sinecură. Şi că în acel moment, cînd Oamenii de bine, s-au prins că vor avea probleme cu căposul i-au ticluit demiterea.

La vremea respectivă am presupus.

Acum ştiu sigur că aşa e.

Cineva mi-a atras atenţia asupra unei postări pe Facebook a lui Florin Roman după demisie. În postare se vorbeşte de o afacere cu o creanţă în urma căreia Oamenii de bine se pricopseau cu vreo 10 milioane de dolari.

M-am interesat şi am aflat că era vorba de o creanţă de 46 milioane de dolari pe care Microsoft urma să-i încaseze prin hotărîre judecătorească definitivă de la statul român. Deşi cei de la Autoritatea pentru Digitalizarea României aveau banii disponibili, totuşi ei tărăgănează plata. Se creează celor de la Microsoft (de la Centru) impresia că aceşti bani nu vor fi primiţi niciodată. Soluţia? Cesionarea de către Microsoft a creanţei de 46 milioane de dolari unei bănci din România (condusă de cine trebuie) contra sumei de 23 milioane de dolari. Banca lua de la statul român toţi banii.

Afacerea le punea în conturi celor implicaţi vreo 10 milioane de dolari.

Dacă ar fi fost totul cinstit, ADR ar fi trebuit să înfiinţeze o Comisie de negociere. Tranzacţia ar fi trebuit aprobată prin Memorandum discutat în Guvern.

Cum însă era vorba de un tun dat de Oamenii de bine, cei care şi-au făcut din Digitalizare şi Sănătate, sub pretextul Siguranţei naţionale, domeniile în care statul român e jefuit banditeşte, de cum a ajuns ministru lui Florin Roman i s-a pus în faţă să semneze ca primarul.

Cum i s-a pus, presupun, şi lui Vasile Dâncu, abia ajuns ministru, afacerea cu avioanele de 40 de ani vîndute statului român de Norvegia în loc să le dea la gunoi.

Dacă el semna, oamenii de bine se alegeau cu o sumă babană, de ordinul milioanelor de dolari.

Florin Roman a refuzat şi atunci a fost demis.

Să se înveţe minte toţi cei care nu ştiu să respecte epoleţii de sub hainele de luptători pentru siguranţa statului român.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro