- Ion Cristoiu: Şi deodată, cînd toată lumea se întreba dacă mai trăieşte, Dacian Cioloş începe să se agite frenetic, de parcă abia acum ar fi scăpat din spital sau chiar din închisoare, să vorbească de noul partid. Care partid, în afară de nume, nu ştim ce vrea el pe scena politică.
- Ion Cristoiu: Momentul definitoriu ar fi trebuit să fie definirea partidului. Pentru Dacian Cioloş momentul definitoriu rămîne ruperea unei hălci din USR. Astfel, contrar a ceea ce poate şi a propus Dacian Cioloş, momentul din aceste zile trece a fi ruperea USR şi nu înfiinţarea noului partid.
- Ion Cristoiu: Absenţa motivaţiilor raţionale a creat riscul enorm ca gestul lui Dacian Cioloş să fie văzut drept simplul efect al ranchiunei că nu mai e şef. Şi dacă a fost dat jos, lui nu-i rămîne decît să se răzbune pe USR rupînd din el o halcă de parlamentari.
S-a dovedit în istorie că deciziile unor personaje au fost atît de ciudate la un moment dat prin raportare la context că mult timp după aceea ele n-au putut fi explicate cît de cît raţional de cercetători.
Advertisment
N-are nici un rost să trecem în revistă decizii lipsite de orice temei din timpuri mai mult sau mai puţin depărtate. Ca, de exemplu, decizia lui Ceauşescu de a merge în Iran în toiul rebeliunii din decembrie 1989. Sau decizia lui Ion Iliescu de a chema minerii. Sau, mai aproape de timpurile prezente, decizia lui Victor Ponta din 2015 de a demisiona din funcţia de premier. Sau decizia Vioricăi Dăncilă de fi candidatul PSD la prezidenţialele din 2019.
Sub acest semn, al inexplicabilului, putem pune decizia lui Dacian Cioloş de a înfiinţa un nou partid prin ruperea unei hălci din USR. Nu întîmplător am ţinut să precizez prin ruperea unei hălci din USR. Nu m-am rezumat la a scrie Să înfiinţeze un nou partid.
Recomandări
Înfiinţarea unui nou partid se înscrie în rîndul deciziilor înţelepte. Situaţia scenei noastre politice o justifică. România e dominată sufocant de Coaliţia PSD-PNL-UDMR. Simpla coalizare a principalelor partide n-ar fi dus la atmosfera de dezdădejde de acum dacă ea n-ar fi fost însoţită de sprijinirea Coaliţiei politice de Preşedinte, de Sistem şi de ceea ce se numeşte Marea Presă. Opoziţia politică e la pămînt. Practic, în România, favorizată şi de Războiul din Ucraina, avem o dictatură mascată de o democraţie de ochii lumii. Ceva asemănător unui pumn de haidamac ascuns într-o mănuşă de cuconiţă. În aceste condiţii un partid nou s-ar impune. După opinia mea, acest partid nou trebuie să fie de Stânga, astfel încît electoratul PSD, nemulţumit de pierderea identităţi de către PSD prin alierea cu PNL şi cu Klaus Iohannis, dar mai ales prin bruxelizarea peste noapte, să-şi găsească o formaţiune care să-l exprime. Dacian Cioloş înfiinţează un partid de Dreapta, asemănător ca program USR prin obiectivele cîştigării electoratului tînăr, urban, nemulţumit de PSD-izarea PNL prin alierea cu PSD în vremuri de Criză. Pe măsură ce Klaus Iohannis se dezvăluie ca fostul premier de la Grivco, cel gata să-l secondeze pe PSD-istul Mircea Geoană ca premier al USL, o parte însemnată a electoratului de Dreapta caută o formaţiune în stare să preia stindardul luptei împotriva corupţiei şi mai ales al luptei împotriva vechiului.
O astfel de formaţiune putea fi Reper, partidul lui Dacian Cioloş.
Pentru aceasta Dacian Cioloş ar fi trebuit să înceapă prin a trasa hotarele noului partid.
Ce e şi ce vrea noul partid.
Cine poate veni în noul partid.
De ce ar fi nevoie de un nou partid.
Ce relaţii vor fi între noul partid şi celelalte formaţiuni, inclusiv USR.
Fixarea hotarelor ar fi presupus o campanie mediatică. Graţie acestuia partidul ar fi fost cunoscut de opinia publică înainte de a fi înfiinţat.
La finele campaniei, s-ar fi anunţat înfiinţarea partidului şi s-ar fi lansat invitaţia de a veni în rîndurile sale pentru politicienii cinstiţi din toate partidel.
Venirea unor membri ai USR ar fi părut un gest normal, făcut sub puterea convingerii că Reper e partidul care ar putea înlocui formaţiunea pînă acum nemulţumitoare.
Ce face însă Dacian Cioloş?
Timp de aproape patru luni, de la plecarea din fruntea USR, tace.
Şi cînd a fost înlocuit cu Cătălin Drulă, nici în alte momete în care USR a trebuit să reacţioneze la provocările realităţilor, el n-a scos un cuvînt.
Un exemplu de ce ar fi trebuit să facă el se dovedeşte Florin Cîţu. Deşi debarcat din fruntea PNL, fostul preşedinte al PNL continuă să-şi spună părerea despre relaţia dintre PNL şi PSD, să critice anumite puncte din politica partidului.
Dacă Dacian Cioloş ar fi procedat astfel, mai mult ca sigur decizia sa de a pleca din USR şi a înfiinţa un nou partid n-ar fi fost surprinzătoare.
Ba chiar mulţi ar fi aşteptat-o cu nerăbdare. Fremătînd să vadă ce fel de partid a pregătit Dacian Cioloş.
Timp de patru luni, Dacian Cioloş a lăsat impresia că s-a resemnat cu postura de simplu soldat al USR. Nu şi-a anunţat nici măcar intenţia de a candida la şefia USR. N-a dat nici un semn că politica USR îl supără.
Şi deodată, cînd toată lumea se întreba dacă mai trăieşte, Dacian Cioloş începe să se agite frenetic, de parcă abia acum ar fi scăpat din spital sau chiar din închisoare, să vorbească de noul partid. Care partid, în afară de nume, nu ştim ce vrea el pe scena politică. Momentul definitoriu ar fi trebuit să fie definirea partidului. Pentru Dacian Cioloş momentul definitoriu rămîne ruperea unei hălci din USR. Astfel, contrar a ceea ce poate şi a propus Dacian Cioloş, momentul din aceste zile trece a fi ruperea USR şi nu înfiinţarea noului partid. Absenţa motivaţiilor raţionale a creat riscul enorm ca gestul lui Dacian Cioloş să fie văzut drept simplul efect al ranchiunei că nu mai e şef. Şi dacă a fost dat jos, lui nu-i rămîne decît să se răzbune pe USR rupînd din el o halcă de parlamentari.
Ce mai încolo şi încoace.
Un Contele de Monte Cristo al Dreptei româneşti!
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro
Partenerii noștri