Ion Cristoiu: De ce au învins ruşii în al doilea Război mondial: Pentru că erau obişnuiţi cu lipsurile!

• Ion Cristoiu: Am lăsat Memoriile lui Erich Von Manstein, de la o pagină la alta tot mai împotmolite în referiri strict militare şi m-am apucat de Moscova 1941. Sfîrşitul Blitzkriegului de Rodric Braithwaite. O carte cu care am avut pînă acum un dublu contact.
• Ion Cristoiu: Am avut apoi nevoie de ea pentru eseul despre Stalin pe marginea prăpastiei şi am parcurs doar paginile despre eşecul Operaţiunii Taifun şi debutul contraofensivei ruseşti din iarna lui 1941-1942. Acum am socotit că trebuie s-o citesc cu creionul în mînă.
• Ion Cristoiu: Memoriile lui Manstein le-am pus deoparte, pentru a le fişa după ce termin cartea cu Paulus. Chiar dintru început îmi sare în ochi motto-ul, luat din romanul Vii şi morţi al lui Constantin Simonov, prin care se explică într-un fel de au învins ruşii: Pentru că trăiseră pînă atunci în materie de restricţii nu prea diferit de realităţile războiului.

1. Tudor Arghezi despre căsătorie în tableta Nunta din Adevărul, 27 noiembrie 1947.

„Nu lipseşte o săptămînă fără ca poşta şi telefonul să nu ne anunţe încă o serie de nunţi. Ele merg paralel cu invitaţiile la înmormântare şi cu cererile de divorţ. În vreme ce părechile dansează, bate la biserică toaca şi femeia ideală, luată de un soţ tot atît de ideal, se scuipă reciproc în faţa unui tribunal. Căsătoria e o filă cu două pagini: una îmbată cu roze şi dacă nu ştii să rămîi la ea şi să nu o mai întorci, a doua pagină miroase cîteodată urît.”

2. Am lăsat Memoriile lui Erich Von Manstein, de la o pagină la alta tot mai împotmolite în referiri strict militare şi m-am apucat de Moscova 1941. Sfîrşitul Blitzkriegului de Rodric Braithwaite.

O carte cu care am avut pînă acum un dublu contact. Am dat mai întîi s-o citesc pur şi simplu, dar am abandonat-o, luat cu alte lecturi, toate obligatorii. Am avut apoi nevoie de ea pentru eseul despre Stalin pe marginea prăpastiei şi am parcurs doar paginile despre eşecul Operaţiunii Taifun şi debutul contraofensivei ruseşti din iarna lui 1941-1942. Acum am socotit că trebuie s-o citesc cu creionul în mînă. Memoriile lui Manstein le-am pus deoparte, pentru a le fişa după ce termin cartea cu Paulus. Chiar dintru început îmi sare în ochi motto-ul, luat din romanul Vii şi morţi al lui Constantin Simonov, prin care se explică într-un fel de au învins ruşii:

Pentru că trăiseră pînă atunci în materie de restricţii nu prea diferit de realităţile războiului:

„Mare parte din viaţa lui, ca şi a celorlalţi concetăţeni, se scursese în lipsuri, în încercări şi în luptă, de aceea, după cum se va dovedi mai tîrziu, povara îngrozitoare a primelor zile de război nu reuşi să le frîngă sufletele”.

3. Precizările Prefecturii de Poliţie Bucureşti în legătură cu colindătorii de Crăciunul 1946:

„Colindătorii nu au voie să umble mascaţi Comunicatul Prefecturii Poliţiei Capitalei

Pentru a preîntîmpina eventualele abuzuri cu caracter penal cu ocazia tradiţionalelor colinde de sărbători, Prefectura Poliţiei Capitalei aduce la cunoştinţă următoarele:

Colindele sînt libere.

Pentru coruri organizate de societăţi corale, asociaţii sau grupuri de bărbaţi, se va cere o autorizaţie de la Prefectura Poliţiei Capitalei. Cererile vor indica exact pe garanţia conducătorului de cor, numele, pronumele, adresa şi profesiunea fiecăruia.

Pentru echipele de irozi, conducătorii vor cere autorizaţia de colindare indicînd numele fiecărui colindător cu adresa şi profesiunea, precum şi rolul ce-l are în echipă.

Aceleaşi condiţiuni şi pentru Pluguşor.

Nu se admite nici un fel de armă albă sau de foc. Colindătorii nu au voie să umble mascaţi.

Se atrage atenţiunea că este cu desăvîrşire interzis a se intra forţat în curţile sau casele locuitorilor.

Orice echipă mai mare de doi oameni trebuie să poarte autorizaţia poliţiei. Ofiţerii şi agenţii de poliţie care vor întîlni echipe de colindători cu pachete, haine sau orice alte obiecte, le vor aduce la oficiul poliţienesc pentru cercetări.

Toate manifestările menţionate mai sus vor fi permise numai în timpul zilei de la 7 pînă la ora 20.”

Comunicatul a apărut în Scînteia din 25 decembrie 1946. Cea mai tare chestie mi se pare cea cu legitimarea Irozilor, astfel încît Poliţia să poată afla nu numai identitatea, dar şi locul şi rolul în spectacol al fiecărui interpret.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro