Ion Cristoiu: De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa

• Ion Cristoiu: „După Revoluție, avocații francezi au cerut confiscarea Catedralei în schimbul datoriilor pe care Rusia nu le-a mai achitat Franței după victoria bolșevicilor. Catedrala e pe strada Nicolas II. Și fără să recunoști bulbii stilului rusesc, îți dai seama că e o afacere a Maicii Rusii după taxiurile care-i aduc pînă aici pe vizitator.”
• Ion Cristoiu: „De ce mergeau rușii la Nisa? Un răspuns ni-l dă absența mărilor calde. Iernile sînt cumplite în Rusia. Și unde să meargă rușii din lumea înaltă pentru a evita rigorile iernii rusești?”
• Ion Cristoiu: „Cred mai întîi că patima pentru ruletă, prezentă și la mari scriitori precum Dostoievski, trimite la nevoia de trăire puternică, ieșită din comun mai ales în privința pericolului. Își spune însă cuvîntul și nevoia de fălire”.

Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb:

De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă?
De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?
Mai mult decît Baden Baden, Nisa e locul preferat de rușii din țarism pentru a petrece iernile. Ajuns la Nisa, nu puteam să nu merg la Catedrala Ortodoxă Rusă, unul dintre obiectivele turistice ale Coastei de Azur.

Catedrala ortodoxă rusă Saint-Nicolas de Nice e cea mai importantă din afara Rusiei. A fost construită pe vremea Țarului Nicolae al II-lea. Pînă nu demult a fost obiect de dispută între Rusia lui Putin și o Asociație a emigranților ruși din Nisa. A cîștigat Rusia lui Putin. E trecută pe toate hărțile și comentată de toate ghidurile. Din ele aflu că, după Revoluție, avocații francezi au cerut confiscarea Catedralei în schimbul datoriilor pe care Rusia nu le-a mai achitat Franței după victoria bolșevicilor. Catedrala e pe strada Nicolas II. Și fără să recunoști bulbii stilului rusesc, îți dai seama că e o afacere a Maicii Rusii după taxiurile care-i aduc pînă aici pe vizitatori, după limba rusă pe care o auzi în jur și după cîinii uriași, caucazieni, care răspund la comenzile în rusește date de june ce doar rusoaice pot fi, pentru că francezii preferă cîinii mici, piticănii. De la Catedrala rusă din Nisa, am cumpărat cartea „Nice – La «Petite Russe»”, de Nikita Ionnikof. Coperta a IV-a ni-l descrie pe Nikita Igorevici Ionnikoff drept un rus din tată-n fiu la Nisa. Din zicerea lui aflu că „a făcut studiile, ca majoritatea copiilor de emigranți ruși la Lycée du Parc-Impérial din Nisa”.

Autorul dezvăluie mai întîi obiceiul rusesc de a petrece iarna la Nisa:

„În afară de familia imperială toată nobilimea rusă își luase obiceiul de a veni să-și petreacă iarna pe Coastă. Ar fi neinteresant să enumerăm lista cu aceste personaje. Ei vor contribui la strălucirea sărbătorilor Nisei și la avîntul activităților turistice.”

De ce mergeau rușii la Nisa?

Un răspuns ni-l dă absența mărilor calde. Iernile sînt cumplite în Rusia. Și unde să meargă rușii din lumea înaltă pentru a evita rigorile iernii rusești?

La Nisa, unde e cald.

Răspunsul nu explică însă fenomenul întruchipat de prezența rușilor la Nisa în proporție de masă. Același autor invocă patima rușilor pentru jocurile de la cazino. Ca și Baden Baden Nisa avea un cazino celebru. Aici își pierdeau rușii banii, ba chiar uneori și viața:

„Pasiunea pentru joc a rușilor va alimenta cronicile căci, dacă au existat cîștigători fericiți, au fost și mulți mari perdanți și unele eșecuri se vor sfîrși cu drame. Pentru reputația Coastei de Azur, ziarele din Nisa vor evita să vorbească despre asta, dar cazinoul din Monte-Carlo va stîrni ură și detractorii săi îl vor numi «tripoul din Monaco»”. În 1888, Jean Marcus de Veze va publica o listă a victimelor jocului. Pe această listă vom găsi desigur ruși: «În noaptea de 16 spre 17 mai 1873, un tînăr rus, Petru Frolov, se sinucide pe strada Brea la Nisa; pierduse o sumă foarte mare la Monte-Carlo. Era așezat pe banca care poartă cred numărul 72 atunci cînd și-a tras un glonț în tîmpla dreaptă , care a iesit prin tîmpla stîngă, s-au găsit asupra lui două scrisori, una adresată doamnei S…ov, o doamnă rusoaică care locuiește la Nisa, cealaltă administrației jocurilor. Și într-una, și în cealaltă, el pune sinuciderea pe seama pierderilor la joc.»”

Dintre toate neamurile venite în Occident, rușii sînt cei mai cunoscuți ca frecventatori ai Cazinoului. De ce veneau rușii la Nisa? Ca să joace la Cazinou? Dar ce să joace? La Nisa veneau și englezi, nemți, ba chiar și români. În istoria Nisei se consemnează puține cazuri de occidentali morți după ruletă.

Cred mai întîi că patima pentru ruletă, prezentă și la mari scriitori precum Dostoievski, trimite la nevoia de trăire puternică, ieșită din comun mai ales în privința pericolului. Își spune însă cuvîntul și nevoia de fălire. Lumea cazinourilor își are și ea eroii săi. Una e să joci prudent, chibzuit și prin asta lipsit de spectaculozitate, și alta e să joci dement, dezlănțuit, punînd pe masă o întreagă avere.

Ajungem astfel la principala cauză a venirii rușilor la Nisa. Ca și azi, rușii din țarism își făceau un prilej de fălire din bogăție. Și una dintre principalele căi de a da știre la toată lumea că ești bogat, dar mai ales că arunci cu bani în dreapta și-n stînga, e să faci gesturi extravagante în materie de arătare a bogăției. Se poate scrie o carte despre extravaganțele rușilor de ieri și de azi veniți la Nisa ca să-și cheltuiască banii cît mai spectaculos. Baronul Paul von Derwies, înnobilat de țar, proprietarul Transiberianului, a cumpărat în 1865, la Nisa, zeci de hectare în cartierul Vallon de Roses. Aici el a construit un castel, și a amenajat o izbă, adusă din Rusia, în care se retrăgea deseori. Grădina, devenită parcul Valrose, actualmente proprietatea universității, era întreținută de 600 de grădinari. Intrarea în parc spune totul despre cum se fălesc rușii cu averea lor.

Nikita Igorevici Ionnikoff descrie pe larg în cartea sa spectacolul gesturilor extravagante făcute de ruși pentru a arăta că au bani:

„De departe cea mai mare petrecere dată de marea ducesă, aceasta a fost și ultima. Inspirată de nepoata sa, marea ducesă Olga și cu ajutorul acesteia, ele au organizat balul logodnicilor. Ziarele locale au anunțat cu cîteva zile înainte că duminică, 28 iunie, după-amiază, va avea loc în grădinile vilei Bermond un mare bal cîmpenesc, unde toată populația era invitată cu generozitate. Cinci mii de locuitori ai Nisei, între care toți logodnicii și toate logodnicele orașului, s-au înghesuit în magnificul parc al proprietății, al cărei pavilion de intrare fusese decorat cu flori, pînze vopsite și mănunchiuri de steaguri. Chiar de la deschiderea balului , tineri țărani și tinere fete de la țară s-au pus să danseze în sunetul muzicii regimentului 10 sard. Grădinile s-au umplut cu tot ce însemna comunitatea Nisei, notabili în uniforme, burghezi în costume, femei din lumea bună în rochii de gală, țărani, muncitori și pescari cu soțiile și cu copiii lor în costume locale. În interiorul pavilionului era instalat un bufet imens unde circulau fără oprire răcoritoarele, prăjiturile și alte preparate. În toiul serbării, marile ducese și suitele lor și-au făcut intrarea și au fost întîmpinate cu o imensă aclamație. Ele au oferit fiecărei tinere logodite o cruce de aur, avînd grijă să fie confecționate cruci latine și nu ortodoxe. Un jurnalist avea să scrie cîteva zile mai tîrziu: «Cele cîteva mii de persoane care au asista își vor aminti multă vreme felul magnific și în același timp cordial în care marea ducesă Elena a vrut să-și ia rămas bun în acel an de la populația Nisei.»

Marea ducesă Elena a apreciat atît de mult sejurul său încît a pus să fie gravate două pietre pentru a orna poarta de intrare a vilei Bermond. Aceste două pietre există încă, una se află la Castelul din Nisa (în fața ruinelor catedralei din secolul XI) și cealaltă la colțul dintre bulevardul Gay și bulevardul Tzarewitch. Ele poartă următoarele inscripții: «In adventu app russ M. ducissae Helenae Pawlovna quae an MDCCCLVI – LVII hanc villa incolvit.» și «Nov. Ingressum hvj. villae Bermond Ant. Foelix d. apervit et h. moles abopp Drap perduc ad faust eventus mem. (….)»

Plecarea marii ducese era prevăzută pentru 1 iulie 1857. Înainte de a se urca în caleașcă, ea a ținut să le ofere proprietarilor care au primit-o atît de bine o cutie din aur cu un capac format aproape în întregime dintr-un safir splendid. Abatelui Bremond i-a oferit un inel ornat cu briliante și fratelui său, un ac ornat și el cu briliante. Apoi a pornit la drum pe la orele nouă dimineața către Var. Autoritățile locale și colonia rusă au însoțit-o pînă la frontieră de unde și-a continuat drumul către Aix.”