- Stupefiant pentru nevestele de nomenclaturiști, condiția de soție a celui mai puternic om din Rusia n-o seduce pe Nadejda. Ea nu vrea de la Stalin admirația, lingușeala celorlalți. Ea vrea să fie iubită. Vrea să-l aibă ca bărbat.
- Are nevoie de soțul Stalin, nu de țarul încoronat. Numai că Stalin nu-i aparține. E mai întîi statuie și apoi soț. Tot mai absorbit de munca sa, el o neglijează. Or, tocmai acest lucru nu poate suporta Nadejda.
- Nadejda nu-și poate permite gestul unei femei normale: divorțul. Singura soluție care-i rămîne: sinuciderea. Ceva echivalent unui divorț. Un divorț pentru totdeauna.
„O recepție pentru sărbătorirea celei de-a 15-a aniversări a Revoluției din Octombrie. Voroșilovii primiseră acasă, la chef, toată spuma puterii sovietice. Stalin și Nadia erau prezenți, ca și Alioșa Svanidze, cumnatul îndrăgit. Banchetul a avut loc în seara lui 8 noiembrie. Nadejda dorise pentru această serată să se împodobească ca un trandafir galben. N-a găsit decît unul alb. De aceea și era ușor indispusă. La masă Stalin discuta cu o doamnă de lîngă el; în fața lor, Nadia vorbea și ea, de asemenea, destul de viu, fără a părea că le dă vreo atenție. Deodată ea lansează, peste masă, o înțepătură verbală soțului. Agasat, cu ochii coborîți în farfuria sa, Stalin îi răspunde cu o voce puternică: «Proasto!». Ea se ridică brusc și iese alergînd pentru a ajunge în apartament. Stalin nu pleacă decît după ce se termină serata (…).
Advertisment
A doua zi va fi găsită moartă în pat, întinsă pe burtă, cu perna pe cap și cu micul revolver în mînă. Ușa închisă pe dinăuntru. Două epistole, scrise în grabă, îl așteptau pe Stalin în biroul său. Una pentru el, alta pentru copii”.
Nu, aceste fragmente nu sunt dintr-un roman de Sandra Brown, cum s-ar crede, judecînd după sentimentalismul ieftin, senzațional. El nu-i dă atenție. Ea, geloasă, pleacă trîntind ușa, merge în dormitor și se împușcă. Fragmentele sunt dintr-un studiu de istorie: Staline. Vie privée, apărut, în 1996, la Paris, de Lilly Marcou. Personajele, așa cum le surprinde scena, nu sunt inventate de mașinăria de literatură a unui scriitor îmbogățit din dramolete. Ele sunt personaje nu numai reale, dar și celebre în acest secol: Stalin și Nadejda Allilueva, nevasta sa de-a doua.
Recomandări
Sinuciderea Nadejdei a dat naștere la munți de presupuneri și explicații. Lilly Marcou, scotocitoare, după propria-i mărturisire, timp de 30 de ani, a vieții intime a lui Stalin, le trece în revistă. Întrebîndu-se, asemenea lui Stalin, asemenea miilor de cercetători: de ce s-a omorît Nadejda?
După unii, cauza stă în altercația de la serată. Numai că nici o femeie din lume nu-și trage un glonț în cap, pentru că bărbatu-său a făcut-o proastă în public. După alții, e vorba de gelozie. Nadejda l-ar fi surprins pe Stalin făcîndu-i ocheade nevestei lui Egorov. Nici asta nu e explicație. Sunt sute de femei ale căror bărbați au amante notorii. Și cu toate acestea, nu se sinucid, ca să-i zic așa, intempestiv.
Unul dintre cele mai răspîndite scenarii își împlîntă rădăcinile în teza disensiunilor politice. Nadejda ar fi avut numeroase controverse cu soțul pe tema masacrării țăranilor în perioada colectivizării:
„Un al treilea scenariu al tragediei a fost acreditat de opoziție: Nadejda l-ar fi acuzat pe Stalin de politici de dezchiaburire; ar fi denunțat foametea care răvășea satele rusești și l-ar fi desemnat drept responsabil al nemulțumirii care domnea în întreaga țară. Stalin, nebun de furie, ar fi revărsat asupra nevesti-si un torent de injurii. Și aceasta ar fi rațiunea plecării bruște de la Voroșilovi”.
Din multe puncte de vedere pare a fi explicația cea mai plauzibilă. Servește perfect unui sentimentalist la fel de ieftin ca și cel din romanele populare proaste. Stalin e un dictator crud. Nevastă-sa, femeie miloasă, încearcă să-l oprească. Nu reușește însă. Și atunci se sinucide. În semn de protest. Credibilitatea scenariului e mult sporită și de asemănarea ce se face între Nadejda Alilluieva și alte neveste de bolșevici notorii. Ca, de exemplu, între ea și Nadejda Krupskaia, tovarășa de viață a lui Lenin. Ca și Krupskaia, Allilueva vede în Stalin eroul fără prihană, revoluționarul absolut:
„Sigur e că, în 1917, Stalin întruchipa în ochii tinerei fete, abia ieșită din adolescență, revoluționarul curajos, care a suferit, care a înfruntat de mai multe ori moartea, dar care a învins-o de fiecare dată. El era pentru ea singurul «om nou», pe care Revoluția trebuia să îl nască, precum și constructorul timpurilor moderne”.
Abia întors din exil, Stalin locuiește la Alliluevi. Adolescenta de 16 ani, Nadejda, se îndrăgostește nebunește de el. La rîndu-i, Koba, cum i se spunea lui Stalin în conspirativitate, a cărui nevastă murise, găsește în duioșia fetei confortul de care avea nevoie. Sufletul calm, liniștit, în care el se poate retrage după zbuciumul de peste zi.
În plus, fata nu-i urîtă. Lilly Marcou o descrie ca pe o personalitate aparte:
„Nadejda Sergheievna Alliuieva s-a născut la 22 septembrie 1901, la Baku. Și-a petrecut copilăria în Caucaz, unde îi trăiau părinții. Avea, ca și frații și surorile sale, trăsături meridionale. Originile familiale erau totuși amestecate. Ceva picături de sînge țigănesc, provenite de la bunica lui Serghei, au marcat psihicul și caracterul Nadiei. Frumusețea sa exotică era accentuată de alura sa mîndră. Fața îi era bine desenată, de un oval vag alungit; avea profil de medalie, marcat de sprîncene negre și dese, nas acvilin; ochii săi bruni, subliniați de lungi sprîncene, erau puși în evidență de părul negru, gros și lins, purtat într-un coc bine strîns la spate. Regularitatea trăsăturilor evocau o sculptură de Brîncuși. Era hrănită încă din fragedă copilărie de bolșevism, și statura lui Koba, erou neînfricat și inadaptabil, plecat atît de departe și de atîta timp, i-a inflamat imaginația. Era obișnuită să-l regăsească după fiecare evadare: căminul Alliluevilor era locul de odihnă al acestui om solitar, un loc pe care el îl considera de familie. Stalin venea aici pentru a regăsi confortul alături de părinți, de mamă, mai ales. În ciuda vîrstei sale tinere, Nadia era mai dură, mai fermă, mai serioasă decît Fiodor, intelectualul visător și decît gentila Ana, mai mult înclinată să-și facă o familie. «Din cei patru copii, toți cordiali și buni, Mama era fără îndoială cea mai echilibrată și cea mai tenace. Un fel de forță de obstinație interioară emana din ea. Altele erau mult mai moi», își amintește fiică-sa Svetlana. A fost o femeie puternică, așa cum o cerea epoca în care ea a devenit adultă. Și n-a fost întîmplător că s-a îndrăgostit, foarte tînără fiind, de un personaj de talia lui Koba, de un caracter atît de enigmatic și puternic, atît de imprevizibil de asemenea”.
Pînă la un punct, destinul ei îl amintește pe cel al Nadejdei Krupskaia. Nadejda Allilueva desfășoară și o activitate de militantă. Mai întîi ca secretară a lui Stalin. Apoi, întoarsă de pe frontul de Sud, unde-l însoțise pe Koba, ea se angajează la Secretariatul lui Lenin. Seriozitatea cu care muncea Nadia aici îl face pe Stalin gelos. Deși Nadejda lucrează pentru Lenin, ea nu-și uită soțul. Îi dactilografiază articolele, îi primește invitații. După moartea lui Lenin, Nadejda pleacă de la secretariatul Consiliului Comisarilor Poporului și muncește un timp în redacția revistei „Revoluție și cultură”, un fel de supliment cultural al „Pravdei”. Rămîne aici pînă în 1929, cînd se înscrie la Academia Industrială, specialitatea „Fibre artificiale”. Din acest punct, viața ei nu mai seamănă cu cea a Nadejdei Krupskaia. Concubina lui Lenin rămîne toată viața o bolșevică. Allilueva nu se dă în vînt după activitatea revoluționară. E drept, frecventează cercurile apropiate lui Stalin. Nu ca militantă însă, ci doar ca nevastă.
E însă o nevastă perfectă. Îl îngrijește pe Stalin. Îl iubește. Se pare că și el îi răspunde la fel:
„În prima parte a anilor ʼ20, toate mărturiile concordă în ceea ce privește iubirea profundă, împinsă pînă la gelozie, pe care Nadia o purta soțului ei. În felul său, Stalin o iubea și el. A fost întotdeauna fidel, chiar dacă nu era total indiferent la farmecele anumitor femei”.
În plus, Stalin are timp pentru viața de familie. Lilly Marcou îl surprinde în ipostaza de soț desăvîrșit:
„În prima parte a anilor ʼ20, cînd mariajul cu Nadejda părea încă solid, Stalin găsea timp și gust să-și aranjeze vila de la Zubalov, în ciuda preocupărilor politice (stabilizarea regimului sovietic și consolidarea propriei puteri). Se-apucă să taie arborii care înconjurau vila pentru a da casei mai multă lumină. Transformă vechea clădire într-o casă modernă și agreabilă. Primul etaj era rezervat nevestei și lui; copiii, părinții și invitații erau instalați la parter. Boscheți, mesteceni, livadă, locuri plantate cu zmeură și cu căpșuni, o curte interioară dădeau locului întreținut cu grijă de stăpîn un șarm cîmpenesc. Un univers aparent protejat și senin, unde scenele pastorale agrementau petrecerea timpului liber: strînsul ciupercilor, culesul fructelor, cositul fînului, plivitul ierburilor. Stalin își făcea o anumită plăcere din aceste munci de grădinar diletant. La rîndu-i, Nadia amenajează un loc de joacă pentru copii: o peluză cu un balansoar și o cabană mică. Stalin instalează aici o sală de biliard, jocul său preferat, pentru care făcea adesea echipă cu cumnatu-său Pavel, fiind sigur că va cîștiga. Cea mai mare parte a timpului, chiar în vacanțe, o consacra lecturii și muncii. Și, reminiscență georgiană, îi plăcea să întîrzie ore întregi la masă cu invitații.”
Această atmosferă domestică nu va dura însă prea mult. Stalin se avîntă în bătălia politică. În tot acest timp, Nadejda duce o viață simplă:
„Mergea la serviciu fără gardă de corp și continua să folosească mijloacele de transport în comun, inconfortabile și defectuoase. Garda lui Stalin întărindu-se de prin ʼ30, ea a trebuit să accepte să fie protejată și să aibă o mașină personală. Dar, modestă, fidelă imagini sale, lăsa întotdeauna automobilul la o distanță de două sau trei străzi, parcurgînd pe jos ultimele sute de metri, ca să nu coboare dintr-o mașină oficială în fața colegilor ei. ”
Stalin e însă absorbit de bătălia politică. Soția perfectă care e Nadejda se simte tot mai singură:
„În mod cert, istoria teribilă a acestor ani nu putea să lase neatinsă viața lor privată. Stalin își construia atunci propria sa revoluție și angaja țara într-un al doilea război civil. Era mai absorbit ca niciodată și, desigur, greu de suportat. Nadia nu era genul de femeie să se simtă părăsită de un soț prea ocupat. Această situație o trăise cu el de la început, dintotdeauna. N-a văzut niciodată un Stalin trîndăvind. El se întorcea din ce în ce mai tîrziu noaptea – adesea mergea și se culca la vilă – întovărășit de colaboratorii cei mai apropiați. Ea se trezea devreme pentru a merge la cursuri, în timp ce el rămînea în pat pînă la ora 11 sau pînă la amiază. Aveau două ritmuri de viață diferite”.
Stupefiant pentru nevestele de nomenclaturiști, condiția de soție a celui mai puternic om din Rusia n-o seduce pe Nadejda. Ea nu vrea de la Stalin admirația, lingușeala celorlalți. Ea vrea să fie iubită. Vrea să-l aibă ca bărbat. Conștientă de depărtarea tot mai crescîndă dintre ei, fuge de două ori de acasă. Are nevoie de soțul Stalin, nu de țarul încoronat. Numai că Stalin nu-i aparține. E mai întîi statuie și apoi soț. Tot mai absorbit de munca sa, el o neglijează. Or, tocmai acest lucru nu poate suporta Nadejda. Cum n-ar fi suportat nici dacă Stalin ar fi fost un scriitor preocupat doar de creația sa. Între cei doi se ivește o crîncenă contradicție. Nadejda îl vrea aproape. Stalin n-are cum să-i îndeplinească dorința. Nadejda îl vrea soț, cap de familie. Stalin e deja sus, în văzduhul rarefiat al cultului personalității. Nadejda se simte tot mai singură. Dacă n-ar fi fost nevasta lui Stalin, ar fi divorțat și s-ar fi măritat cu un macaragiu. Acesta ar fi venit acasă seară de seară, ar fi petrecut mult timp împreună cu nevastă-sa. Fiind însă soția celui mai puternic om din Rusia, Nadejda nu-și poate permite gestul unei femei normale: divorțul. Singura soluție care-i rămîne: sinuciderea. Ceva echivalent unui divorț. Un divorț pentru totdeauna. Divorțul unei femei care vede în Stalin nu statuia în viață, ci soțul care-o neglijează. Nadejda Allilueva rămîne în Istorie întruchiparea nevestei tipice.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro